Gimnastica aerobică şi atletismul, cele mai prolifice secţii la CS Universitatea Arad! Echipa de baschet ţine steagul sus

Gimnastica aerobică şi atletismul, cele mai prolifice secţii la CS Universitatea Arad! Echipa de baschet ţine steagul sus

Anul acesta a adus noi performanţe pentru CS Universitatea Aurel Vlaicu Arad, cum ar fi titluri şi medalii europene, dar şi multiple medalii naționale sau balcanice. Cu un buget restrâns, de 1,5 milioane de lei primit de la Ministerul Educației Naționalei, plus 120 de mii de lei nerambursabili obținuți pe bază de proiect la Centrul Municipal de Cultură Arad, clubul condus de Ovidiu Șerban a reușit să se remarce şi în 2021 prin cele şase secții: gimnastică aerobică, atletism, baschet, judo, rugby și șah. În cadrul unei conferinţe de presă de final de an, alături de Ovidiu Şerban au mai participat Cristina Szabo, antrenoare a secţiei de judo, Ramona Haidu, antrenoare a secţiei de gimnastică aerobică, Valeria Bondor, conducătoarea şi antrenoarea clubului Valbon Arad, club specializat pe baschetul juvenil, Marcel Urban, preşedinte al liderului Ligii Naţionale de baschet feminin FCC UAV Arad, Vasile Blidar, coordonatorul secţiei de atletism şi Marian Grindei, antrenor-jucător al divizionarei secunde de rugby a clubului universitar. În cadrul ultimei întâlniri cu presa din acest an, au fost prezentate şi superlativele lui 2021:

Topul sportivilor și al echipelor CS Universitatea în 2021

În urma rezultatelor obținute în anul ce se încheie peste trei zile, cei mai buni 10 sportivi ai clubului universitar sunt:

1. Darius Branda (gimnastică aerobică – juniori 15-17 ani) – Locul 1 Aerobic Dance, locul 2 Grup, locul 2 Echipe, locul 3 Pereche Mixtă (Campionat European); Locul 1 Pereche Mixtă, locul 2 Aerobic Dance (Concurs Mondial); Locul 1 Pereche Mixtă, locul 1 Aerobic Dance, locul 3 Trio (Campionat Național)

2. Vlăduț Popa (gimnastică aerobică – juniori 15-17 ani) – Locul 1 Aerobic Dance, locul 2 Trio, locul 2 Echipe (Campionat European); Locul 2 Aerobic Dance, locul 7 Individual (Concurs Mondial); Locul 1 Trio, locul 1 Aerobic Dance, locul 2 Individual (Campionat Național)

3. Vanessa Oriaku (atletism – suliță) – Locul 1 la juniori I și Locul 3 la tineret (CN sală); Locul 1 la juniori II, Locul 2 la tineret și Locul 3 la seniori (CN aer liber); Locul 1 la juniori II (CN sală); Locul 1 la juniori 1 (CN aer liber); Locul 2 la seniori (Cupa României); Locul 3 la juniori II (Campionat Balcanic)

4. Nicolae Coman (atletism – seniori) – Locul 1 la 3000m și Locul 3 la 1500m (CN sală); Locul 2 la 1500m, Locul 4 la 800m (CN aer liber); Locul 4 la Cros (CN); Locul 5 la 1500m și Locul 6 la 800m (Campionat Balcanic aer liber); Locul 1 la 1500m (Cupa României)

5. Liliana Dragomir (atletism – seniori) – Locul 2 la 10km, Locul 3 la semimaraton, Locul 4 la Cros (CN); Locul 1 la alergare montană scurtă pe echipe; Locul 4 la alergare montană scurtă individual; Locul 2 la semimaraton echipe; Locul 2 la semimaraton individual (Campionat Balcanic)

6. Carolina Szabo (judo) – Locul 1 la 52kg U16, Locul 3 la 48kg U18, Locul 1 la echipe U18, Locul 1 la echipe U21, Locul 1 la echipe U23 (CN); Locul 7 la 52kg U18 (Cupa Europeană – Porec); Locul 7 la 52kg U18 (Cupa Europeană – Teplice)

7. Beniamin Mujdei (gimnastică aerobică – juniori 12-14 ani) – Locul 1 la Individual, Locul 1 la Pereche Mixtă și Locul 4 la Grup (CN)

8. Mara Guler (atletism – seniori) – Locul 1 la 24h (CN și Record Național); Locul 4 la 48h alergare pe bandă (Cupa Mondială)

9. Radu Eudochia (șah – veterani) – Locul 1 la Rapid, Locul 2 la Blitz, Locul 2 la Dezlegări, Locul 2 la Clasic (CN)

10. Luca Kunszabo (judo – seniori) – Locul 1 la 100kg+ (CN seniori)

Topul echipelor CS UAV arată astfel:

1. Echipa de Baschet Feminin (senioare) – locul 3 (LBNF)

2. Echipa de Rugby în 7 (seniori) – locul 4

3. Echipa de Baschet Feminin U16 (locul 2, campionatul e în desfășurare)

4. Echipa de Baschet Feminin U13 (locul 2, campionatul e în desfășurare)

5. Echipa de Baschet Feminin (3×3) – locul 4, Echipa de rugby în 15 (seniori) – locul 8 în Divizia Națională.

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published.