FRF încheie Liga a III-a, dar în Liga a IV-a se poate juca! Situaţia barajelor de promovare
În videoconferința cu reprezentanții cluburilor din Liga 3, președintele FRF, Răzvan Burleanu, a prezentat un scenariu ce reprezintă varianta cea mai plauzibilă ce urmează a fi aprobată după ce majoritatea echipelor a transmis că nu îndeplinesc condițiile cerute de protocolul recomandat de autoritățile locale pentru reluarea activității.
FRF propune ”înghețarea” sezonului de Liga 3, ediția 2019/2020, pe baza actualului clasament înregistrat după desfășurarea a 16 etape dintr-un total de 30, fără ca nicio echipă să retrogradeze. În schimb, vrea să promoveze în Liga 2 câte o echipă din fiecare dintre cele cinci serii, trecând, astfel, peste propunerea echipelor din eșalonul secund, care nu vor formații nou-promovate în sezonul următor.
Iar promovarea în Liga 2 se va determina după o condiție specială, gândită, poate, și pentru a favoriza anumite cluburi care acum sunt pe locul 2, și sunt sprijinite puternic de politic. Și anume: CSM Slatina și Minaur Baia Mare. Dar și Mostiștea Ulmu. În seriile unde diferența dintre prima și a doua clasată este egala sau mai mică de trei puncte, respectivele echipe vor juca un baraj în dublă manșă, la sfârșitul lunii iulie, iar câștigătoarea va accede în eșalonul superior.
Astfel, Aerostar Bacău (Seria 1 / are un avans de șapte puncte față de Foresta Suceava) și U Craiova 1948 SA (Seria 4 / are un avans de 13 puncte față de Șoimii Lipova) vor promova direct în Liga 2.
Lipova, vicecampioană în C4! Mititelu e, deja, în Liga a II-a
În schimb, în Seria 2, Unirea Slobozia are ”doar” trei puncte avans față de Mostiștea Ulmu, deci va merge la baraj. În Seria 3, Progresul Spartac, care este la egalitate cu CSM Slatina, ocupanta locului 2, (în meciul direct au remizat la Slatina, scor 2-2, iar echipa bucureșteană era lider datorită golaverajului), se vor întâlni în dublă manșă pentru a se decide promovata. La fel se întâmplă și în Seria 5, unde Fotbal Comuna Recea are doar două puncte peste a doua clasată Minaur Baia Mare, astfel că cele două formații maramureșene vor juca din nou două meciuri, acum de baraj, pentru a accede în Liga 2.
Astfel, divizionarele arădene din C4 încheie actuala stagiune pe următoarele locuri: Şoimii Lipova – locul 2 şi vicecampioană, la fel ca sezonul trecut, cu 29 de puncte, Crişul Chişineu Criş – locul 3, 28 de puncte, Progresul Pecica – locul 5, 26 de puncte şi Gloria Lunca Teuz Cermei – locul 9, 21 de puncte.
Încheierea sezonului în Liga a III-a, prezentată de FRF:
⇒ Înghețarea sezonului competițional 2019/2020 la Liga 3;
⇒ Nu va retrograda nicio echipă;
⇒ Din Liga 3 în Liga 2 vor promova 5 echipe, astfel:
* echipele de pe locul 1 din fiecare serie sau, dacă diferența dintre locul 1 și locul 2 din fiecare serie în parte este egală sau mai mică de 3 puncte, învingătoarea dintre primele două clasate dintr-un baraj disputat în două manșe;
* se vor lua în calcul locurile/punctele la acest moment (care coincid cu punctele din momentul întreruperii campionatului). Jocurile de baraj sunt preconizate a se desfășura la sfârșitul lunii iulie (în aceeași perioadă în care se desfășoară și barajul de Liga 2 spre Liga 1).
⇒ Vor promova în Liga 3 din Liga 4 cele 14 câștigătoare ale unui baraj în 3 (14 x 3 = 42 echipe), baraje ce se vor stabili prin tragere la sorți. Datele de baraj se preconizează a fi la sfârșitul lunii iulie.
⇒ Vor retrograda din Liga 2 în Liga 3 echipele de pe locurile 16, 17, 18 (două echipe sunt retrase deja și, astfel, din cele 20 de formații de la startul sezonului mai rămân doar trei de retrogradat).
Baraj în trei pentru desemnarea promovatelor din Liga 4. Vor urca doar 14 cluburi
În urma videoconferinței cu reprezentanţii echipelor de Liga a IV-a, s-a luat decizia ca întrecerile să fie încheiate pe teren, pentru ca formatul în care să fie finalizat sezonul rămâne la latitudinea fiecărei Asociaţii Judeţene.
FRF a anunțat reprezentații AJF-urilor că are de gând să modifice sistemul barajului pentru promovare din Liga 4. În acest sens, forul fotbalistic din România va anula actualele jocuri stabilite pentru baraj și va reface tragerea la sorți în așa fel încât să nu mai promoveze o echipă din două, ci una din trei. Acest lucru a fost confirmat prin prezentarea făcută în videoconferința de după-amiază cu echipele din Liga 3 și expusă mai sus.
De această dată, barajul pentru promovare în Liga 3 nu se va mai da între două campioane județene care urmau să se întâlnească tur / retur. FRF va efectua o nouă tragere la sorți pentru stabilirea a 14 mini-turnee, fiecare de câte trei echipe. Fiecare formație dintr-o grupă va juca împotriva celorlalți doi adversari cu care a nimerit, iar prima clasată va fi desemnată nou-promovată.
Astfel, de această dată, în loc de 21 de echipe vor promova doar 14, însă, în cazul în care seriile de Liga 3 din noul sezon nu se vor completa, atunci FRF ia în calcul și ca cele mai bune locuri 2 din aceste mini-turnee să promoveze pe locurile vacante, pe baza unor criterii stabilite cu golaveraj, cartonașe galbene, etc. Meciurile de baraj vor avea loc în jurul datei de 5 august, pe teren neutru.
Conform acestor planuri, noul sezon de Liga 3 va avea cinci serii a câte 18 echipe, în loc de 16 câte sunt acum, deci nu se trece la șase serii, așa cum și-ar dori anumite cluburi.
Cel mai important club din Liga 4 care va juca la barajul pentru promovare în Liga 3 este Steaua București, liderul autoritar al acestui sezon în campionatul Bucureștiului. Aceasta nu va mai întâlni reprezentanta județului Giurgiu, ci va afla, de această dată, după o nouă tragere la sorți, alți doi adversari pe care trebuie să îi învingă pentru a accede în Liga 3.
Din Liga a III-a nu retrogradează nimeni, din Liga a II-a trei echipe!
Un alt lucru interesant s-a petrecut la videoconferința cu cluburile din Liga 3, care a avut loc după cea cu reprezentanții Ligii 2. Dacă în discuțiile cu aceștia din urmă nu li s-a comunicat nimic despre vreun sistem de promovare sau retrogradare pentru actualul sezon, în schimb, Răzvan Burleanu a prezentat echipelor din cel de-al treilea eșalon propunerea pentru încheierea campionatului.
Atât în ”Propunere încheiere sezon competițional 2019/2020”, cât și în ”Propunere structură sezon competițional 2020/2021”, echipelor din Liga 3 li s-a prezentat un plan în care din Liga 2 ar pica trei echipe în această vară, adică locurile rămase retrogradabile după ce Daco-Getica București s-a retras, iar Sportul Snagov a fost exclusă.
În aceste condiții, locurile 16, 17 și 18 din Liga 2 vor rămâne retrogradabile, conform planurilor făcute de FRF. În acest moment, după 24 de etape disputate înainte de suspendarea sezonului din cauza pandemiei de COVID-19, pe aceste poziții se află Concordia Chiajna, FK Csikszereda și Pandurii Târgu Jiu.
În cazul în care se decide ”înghețarea” sezonului de Liga 2, variantă dorită de majoritatea cluburilor, nu se știe sigur dacă cele trei echipe enumerate mai sus sunt în pericol de retrogradare sau FRF va decide altă modalitate, precum meciuri de baraj pentru determinarea acestor formații care pică în Liga 3, având în vedere că CSM Reșița e la egalitate cu Concordia.
liga2prosport.ro