Fotbaliştii Petrolului infectaţi cu COVID-19 au refuzat internarea
Bogdan Nica, directorul DSP Prahova, a anunțat ce riscă jucătorii Petrolului Ploiești infectați cu COVID-19 care au refuzat internarea. Hamza, Ekollo, Vajushi, Bărboianu, Olariu şi Nicolae sunt cei şase “lupi galbeni” infectaţi cu COVID-19. Conform protocolului sanitar al Federației Române de Fotbal, Petrolul Ploiești riscă cea mai mare amendă. Cei şase jucători infectați au refuzat internarea și au solicitat să rămână la domiciliu, iar directorul DSP Prahova anunță că jucătorii riscă dosar penal, în cazul în care nu vor respecta cu strictețe regulile impuse de autorități.
Totuşi, ultima decizie a Curţii Constituţionale, cu privire la carantinare, le dă dreptul fotbaliştilor Petrolului să refuze internarea: “Persoanele depistate pozitiv sunt asimptomatice, nu au niciun fel de simptom și au acest drept. S-au izolat singuri, îi monitorizăm, astfel incat daca apar simptome sa fie internati. Odata cu aparitia hotararii CCR în Monitorul Oficial, avem dreptul sa facem recomandari. Măsurile pe care le puteam dispune sunt suspendate de drept.
Eu sper ca seriozitatea si riscul de a avea dosar penal, pentru zădărnicirea combaterii bolilor sa fie foarte constient în capul fiecăruia dintre pacientii pozitivi care au ales sa stea acasă, si nu la spital.”, a declarat Bogdan Nica, la Realitatea Plus. Vă reamintim că datorită cazurilor de coronavirus din tabăra Petrolului, meciul cu UTA a fost amânat.