Florentin Matei, ultima achiziție a UTA-ei din acest sezon!

Florentin Matei, ultima achiziție a UTA-ei din acest sezon!

Florentin Matei a semnat astăzi cu UTA! Mijlocaşul ofensiv în vârstă de 28 de ani a venit liber de contract la Arad, după ce în 2021 a evoluat pentru Apollon Smyrnis. Noul utist va purta tricoul cu numărul 8 şi a efectuat astăzi primul antrenament sub comanda lui Ionuţ Badea. Steaua Bucureşti, Unirea Urziceni, Cesena U19, Volyn Lutsk, HNK Rijeka, Astra Giurgiu, Ittihad Kalba, FCSB şi Apollon Limassol sunt celelate echipe din cariera lui. În Croaţia a reuşit eventul, campionat şi Cupă, în sezonul 2016/2017, iar la naţionalele României de juniori a fost selecţionat inclusiv la tineret.

„Sunt fericit că am ajuns aici, UTA este un club serios, cu tradiţie în România şi cu suporteri fanatici. Sper să contribui la rezultatele cât mai bune pe care vrem să le facem în viitor. Obiectivul cred că este să câştigăm play-outul, iar anul viitor, 100% obiectivul va fi play-off, pentru că un club ca UTA cu suporteri, cu stadion nou, îşi doreşte asta”, au fost primele cuvinte ale lui Matei, la conferinţa de prezentare.

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published.