Flavius Sabău: “E bine că nu se joacă pe astfel de terenuri”
Amânarea a două etape din returul Ligii a III-a , ca urmare a vremii potrivnice şi a terenurilor foarte grele, e pe placul antrenorului de la Şoimii Lipova, care crede că fotbalul avea doar de pierdut dacă se juca în condiţiile date.
“Personal, îmi convine aceste amânări, pentru că de vreo patru luni nu ne putem antrena în condiţii normale, o facem ori pe sintetic, ori în noroi. E crimă ce se întâmplă la noi, la nivel de infrastructură, ne este greu să progresăm aşa. E bine că nu se joacă pe astfel de terenuri, ne luptam ca orbii în noroi şi poate la final pierdeam şi 2-3 jucători, care s-ar fi accidentat. Tot atât de adevărat e că programul se aglomerează, dar prefer mai bine să jucăm mai multe meciuri într-un interval scurt de timp, decât să ne batem joc de fotbal.” Şoimii Lipova are două egaluri în acest an, 1-1 acasă cu Cermeiul şi în deplasare la Hermannstadt II, meciuri în care de fiecare dată a revenit pe tabelă.
Au punctat la atitudine şi impresie
Totuşi, Flavius Sabău nu e mulţumit, conştient că echipa sa are nevoie de victorii, pentru a evada din zona fierbinte a clasamentului: “Sunt mulţumit de atitudinea şi prestanţa băieţilor în aceste prime două meciuri, dar de joc şi rezultate nu am cum să fiu. Chiar dacă am revenit de fiecare dată şi ne-am egalat adversarele, am primit destul de uşor gol, iar asta ne costă scump. Lupta pentru o clasare în prima jumătate e deschisă, orice se poate întâmpla, important e să ne facem jocul şi rezultatele vor veni.” Şoimii Lipova dispută miercuri, ora 15, meciul de la Lugoj, care ar fi trebuit să fie primul al returului, din cadrul etapei a 16-a. S-a amânat însă şi atunci runda, ca urmare a zăpezilor căzute, astfel că “şoimii” se concentrează din nou pe confruntarea cu revelaţia campionatului, CSM Lugoj clasându-se pe locul doi, la doar cinci puncte distanţă de liderul din Şirineasa.
Misiune grea pe terenul viceliderului
Cum timişenii speră acum chiar şi la promovare, misiunea “şoimilor” se anunţă grea, dar nu imposibilă. Lipova vrea să plece neînvinsă şi de la Lugoj, pentru a lega o serie de rezultate pozitive: “Ne aşteaptă un meci greu, din care sperăm să scoatem maxim. Mi-aş dori să avem parte de un teren cât de cât bun şi să putem juca un pic de fotbal. Nu avem probleme mari de lot, Vasiu are o problemă minoră, iar juniorul Deta e la naţionala sub 18 ani. Mă încurcă puţin absenţa lui, dar pentru cariera sa e foarte important acest pas, mă bucur pentru el şi îi doresc mult succes sub tricolor”, încheie Flavius Sabău.