Fetele de la LPS şi-au adjudecat Cupa Sportsin
Ediția a X-a a Cupei „Sportsin” la baschet a adus la start zece echipe feminine din ciclul gimnazial, Liceul cu Program Sportiv Arad reușind să-și adjudece trofeul.
Fetele pregătite de profesorii George Mandache și Bogdan Bondor au dispus în semifinale de Școala Gimnazială Țipar, scor 35-11, iar în ultimul act de Șc. Gim. „Aurel Vlaicu” scor 24-12. Pe podium au mai urcat fetele de la Gen. 21 (prof. Ramona Rusu), 38-14 în semifinale cu Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” și Țipar (prof.Ciprian Rus), 26-23 în finala mică cu „Arte”. În meciul pentru locul cinci, Col.Tehnic și de Protecția Mediului (Gen.6) a dispus de Șc. Gim. „Nicolae Bălcescu” (Gen.11) cu scorul de 28-15.
Lotul echipei care s-a impus pentru al doilea an consecutiv la Cupa „Sportsin” a fost format din: Beatrice Durst, Melinda Barta, Sara Bonchiș, Elena Damian, Bianca Dogaru, Roberta Sala, Gina Santău, Lorena Simai, Ștefania Stoica, Izabela Todor și Roberta Tulcan.
Pe lângă diplome, cupe și medalii s-au acordat și șase premii speciale: Antonia Bulă (Gen. 6 – cea mai tehnică jucătoare), Patricia Keller (Țipar – cea mai combativă), Alessia Jurj (Arte – cea mai de perspectivă), Raluca Tulcan (LPS – cel mai bun pivot), Mădălina Sumanariu (Gen. 21 – coșgeteră) și Roberta Sala (LPS – MVP-ul turneului).