Felnacul vrea Cupa: „Dacă am ajuns aici, ne jucăm şansa”
Lider autoritar în seria A din cadrul Ligii a V-a, Victoria Felnac are planuri mari şi în Cupa României. Calificată în semfinalele fazei judeţene, trupa pregătită de Marcel Duşan vrea să pună mâna pe trofeu. „Nu pot fi decât foarte mulţumit de rezultate şi implicarea tuturor, de la jucători şi antrenor, până la cei care se ocupă de teren. Suntem deja ca şi promovaţi, dar avem aşteptări mari şi de la Cupă. Din câte ştiu, pe 5 mai se trag la sorţi meciurile din semifinale, care urmează să se joace pe teren neutru. Dacă am ajuns până aici ne jucăm şansa, vom încerca să cucerim trofeul, cu toate că adversarele sunt de calibru. Sântana, Lipova şi Cermeiul sunt printre cele mai valoroase din Liga a IV-a, deci nu ne va fi deloc uşor”, ne-a declarat preşedintele celor de la „VI-FE”, Dan Ristin. Primăria joacă şi ea un rol important în progresul echipei de fotbal, iar recordul de victorii îi ambiţionează şi mai mult pe cei din Felnac:
Dan Ristin: „Va trebui să ridicăm ştacheta”
„Faptul că avem stabilitate financiară se datorează Primăriei, chiar am avut o discuţie zilele acestea cu domnul primar, care ne-a promis că în pauza competiţională stadionul va fi adus la cerinţele Ligii a IV-a. Suntem conştienţi că odată cu promovarea va trebui să ridicăm ştacheta. Mentalitatea antrenorului nostru, Marcel Duşan, este de a câştiga fiecare meci. Adevărul este că diferenţa valorică dintre noi şi celelalte echipe e mare, pentru că am câştigat uneori şi când am jucat prost. Nu e uşor să îi poţi mobiliza pe băieţi cu atâtea etape până la final, când ştim deja că suntem promovaţi”, mai spune Ristin.