Felnacul face pasul în faţă: “Să trecem la un alt nivel”
Victoria Felnac a început ca din puşcă returul Ligii a IV-a şi după două etape scurse din a doua parte de campionat a urcat deja pe locul 9, cu 22 de puncte, la doar trei lungimi distanţă de locul 6! “VI-FE” a câştigat ambele meciuri oficiale disputate în acest an, 1-0 cu Nădlacul (gol Maxim) şi 2-1, în deplasare, cu UTA 2 (reuşite semnate de Petcuţ şi Felnacichi). Urma meciul de pe teren propriu, cu vecina de clasament din Glogovăţ, doar că vremea potrivnică a dus la amânarea etapei a 18-a. O amânare ce le convine şi nu prea felnăcanilor, aflaţi în pasă bună, doar că nu aveau altă variantă, terenul Victoriei fiind acoperit total de zăpadă la ora jocului. “Nu ne ajută foarte mult această amânare, dar e important că săptămâna viitoare avem etapă liberă şi putem să mai lucrăm la capitolul omogenizare. După cum am mai şi declarat, ne-am pregătit foarte bine în iarnă, băieţii au parte de toată logistica necesară, iar cu banii suntem la zi. Suntem în grafic în acest debut de retur, eram convins că vom urca în clasament, iar obiectivul e să formăm o echipă competitivă pentru sezonul viitor”, ne-a declarat Oliver Felnacichi.
Felnacichi: “Vrem să trecem la un alt nivel”
Preşedintele-jucător la Felnac are mare încredere în actuala echipă, care poate încheia fără mari probleme în prima jumătate a clasamentului, pentru ca din stagiunea următoare pretenţiile să poată fi şi mai mari: “Am adus foarte mulţi jucători faţă de tur, media de vârstă e undeva la 24 de ani, iar o altă preocupare e schimbarea stilului de joc, vrem să arătăm altceva faţă de anii trecuţi. Facem două antrenamente pe săptămână şi chiar le mulţumesc băieţilor pentru seriozitatea cu care se pregătesc şi joacă, intenţia e să facem acel pas spre un alt nivel. Vrem să mulţumim, prin joc şi rezultate, comunitatea locală, oamenii de aici, care ne sunt alături şi nu în ultimul rând Primăria, datorită căreia avem stabilitate financiară”, mai spune Felnacichi.
Meci deschis cu Glogovăţul
CS Glogovăţ e următoarea adversară a Felnacului, etapa a 18-a – amânată, urmând să se dispute sâmbătă, 31 martie, de la ora 15, pentru ca runda a 19-a (n.n. în care Felnacul stă) să aibă loc la mijlocul săptămânii vitoare, în intermediara de miercuri, 4 aprilie . “VI-FE” abordează cu maximă atenţie confruntarea cu Glogovăţul: “Baroti are ceva probleme medicale, Petcuţ e un pic răcit, iar Gherghel nu şi-a revenit după accidentare. De altfel, nici nu am folosit aceeaşi echipă în cele două jocuri de până acum, de aceea spuneam că încă avem nevoie de timp pentru a ne lega. Meciul cu Glogovăţul e deschis, ei joacă de mulţi ani în aceeaşi formulă, cu siguranţă nu ne va fi uşor.” Cert e că antrenorul Dan Şule şi-a pus serios amprenta pe evoluţia noii sale formaţii, iar Felnacul promite rezultate la fel de bune în această primăvară.