Felnacul dă startul reconstrucției, cu Șule și Maxim în „prim-plan”
Victoria Felnac s-a regrupat rapid după plecarea lui Dan Cuedan, astfel că a fost instalat un nou antrenor. Felnăcanii merg pe mâna unui fost fotbalist cu profil defensiv, ex-antrenor al Speranței Turnu și jucător, de-a lungul carierei, la CPL Arad, Victoria Nădlac, ACU Arad, Olimpia Bârzava și Mureșul Zădăreni. Până la urmă, cei din conducerea clubului au preferat un om pe care îl cunosc bine, ce a mai activat la Felnac și cu care se încearcă reconstrucția pentru ediția viitoare de campionat, când „VI-FE” va avea ambiții mult mai mari: „Au fost mai mulți antrenori pe listă, dar Dani Șule a fost printre primele noastre opțiuni. E un băiat serios, integru, iar fotbalul pe care încercăm să îl propunem va aduce și mai multă lume la teren. Are la dispoziție șase luni să analizeze lotul de jucători, pentru ca în vară să știm exact pe cine ne bazăm din campionatul următor. Ne propunem ceva serios alături de el, pe termen lung și vrem să ne schimbăm stilul de joc, să fim mai ofensivi și să avem mai mult mingea. Îl cunosc foarte bine, știu ce poate, a mai fost alături de noi în trecut, ca și antrenor secund, deci nu îi va fi greu să se acomodeze. De asemenea, vrem să atragem alături de noi cât mai mulți jucători din Felnac, iar obiectivul e formarea unei echipe competitive pentru sezonul viitor”, spune președintele-jucător Oliver Felnacichi. „VI-FE” și-a programat reunirea în data de 27 ianuarie, ora 12, iar în următoarea săptămână se va lucra intens la definitivarea lotului pentru returul de campionat.
Reunire pe 27 ianuarie, cu mulți jucători în probe
Șule va lucra împreună cu cei din conducere pentru a întări echipa, iar la primul antrenament al anului vor fi în probe o serie de jucători: „La reunire vom avea mai mulți jucători în probe, cu unii am și discutat, dar încă nu pot înainta nume, până la concretizarea contractelor. Ce vă pot spune sigur e că revine Nenad Maxim, plecat pentru o vreme în străinătate. E un câștig mare pentru noi, el e și din Felnac și cunoaște bine echipa. În rest, vor veni și jucători tineri, juniori dar și câțiva băieți cu experiență, pentru a avea un echilibru în cadrul lotului. La plecări îi putem bifa pe Șoltesz, care merge la Mailat, dar și pe Brozbic și Moisă, ambii urmând să joace la Curtici. În principiu, ne dorim întinerirea lotului, pentru a ne asigura un viitor frumos Pregătirea va fi pe plan local, asta și pentru că avem condiții foarte bune”, mai spune Felnacichi, care nu exclude completarea staff-ului tehnic cu încă un jucător cu experiență, care să asigure liantul între echipă și antrenori.
Primarul Malița asigură stabilitatea financiară
Cu salariile la zi și cu o stabilitate financiară, Felnacul e una din puținele echipe județene fără griji în această iarnă: „Primarul Malița este permanent alături de noi, va fi prezent și la reunirea echipei și alături de dânsul stabilim și strategia pentru ceea ce urmează. Ne asigură stabilitatea financiară de care avem nevoie, iar la stadion vor continua investițiile, chiar în această perioadă se lucrează la vestiare. Ne bucurăm că avem sprijinul factorului local, fără de care nu am putea exista”, conchide președintele lui „VI-FE”. Felnacul a încheiat turul Ligii a IV-a pe locul 10, cu 16 puncte și după un început mai greu de sezon, a reușit să depășească momentul și să evadeze din zona fierbinte a clasamentului.