Favoritele se ţin tare la ITF Arad: şase dintre ele sunt în optimi
Primul tur de pe tabloul principal de simplu al ITF Arad nu a adus multe surprize. Doar două dintre cele opt favorite au spus pas întrecerii de la baza Riviera: Diana Enache Buzean, campioană la Arad în 2011, s-a retras din cauza problemelor medicale, iar slovaca Vivien Juhaszova (locul 599 WTA), a patra favorită, a fost eliminată de Gabriela Talabă 0-6, 6-4, 0-6. În rest, victorii scontate a favoritelor, câteva dintre ele având însă nevoie de trei seturi pentru a se califica în optimi.
Nouă românce merg mai departe
Favorita numărul 1, iberica Rabener Fernandez (515 WTA), a trecut cu 6-2, 2-6, 6-2, de Oana Simion, croata Ema Mikulcic (Croaţia, favorite 8, 741 WTA) a dispus cu 6-4, 6-2 de sârboaica Elizabeta Bauer, macedoneanca Lina Gjorcheska (709 WTA), a şasea favorită şi campioana “en-titre”, a învins-o cu 6-2, 6-3 pe slovaca Barbara Kotelesova, Ioana Roşca (740 WTA), a şaptea favorită, a trecut de colega de naţională sub 18 ani, Irina Bara, 7-6 (5), 6-4, Raluca Platon (587 WTA, favorită 3) a dispus cu 4-6, 7-6 (2), 6-4 de Simona Ionescu, iar Elena Cadar, favorită 2 şi locul 561 WTA, a trecut cu 6-2, 2-6, 6-3, de Cristina Adamescu.
Arădeanca Goia, eliminată în primul tur
În alte meciuri din turul întâi s-au înregistrat rezultatele, cu menţiunea că ITF Arad a rămas fără localnice, după ce Karina Goia a pierdut şi la simplu: Dascălu vs Duca 6-1, 6-3, Andrei vs Şerban 7-5, 6-2, Vlăduţu vs Mihăilă 6-4, 6-3, Ducu vs. Goia 6-2, 6-1, Komardina vs Borsanyi 6-1, 7-6. Maratonul zilei de miercuri s-a încheiat în nocturnă, la lumina reflectoarelor, jucându-se ultimul sfert de dublu, care le-a avut în prim-plan pe favoritele principale, Diana Buzean şi Irina Bara, care au trecut dramatic cu 6-7 (3), 6-3, 11-9 de tandemul Lancranjan – Vlăduţu.
S-a jucat în nocturnă, la dublu
În celelalte trei sferturi de finală din proba de dublu s-au înregistrat rezultatele: Gjorcheska – Andrei (favorite 4) vs Boualem – Honigova 6-2, 6-4, Fernandez – Cadar (favorite 2) vs Horakova – Vlachova 6-2, 6-7 (6), 10-7 şi Adamescu – Mihăilă vs Platon – Roşca (favorite 3) 6-7 (4), 6-3, 10-7.
Ioana Popescu, Miss ITF Arad 2013
Aseară s-a desfăşurat pe terasa bazei Riviera şi Party Players (sponsor Călin Moga, www.sportularadean.ro), reprezentanţii mass-media stabilind şi câştigătoarea Miss ITF Arad din acest an, Ioana Florentina Popescu (eliminată în finala calificărilor de Irina Fetecău), în vârstă de doar 16 ani. Câştigătoarele precedentelor două ediţii, Karina Goia şi Anastasia Vdovenco, vor intra în posesia premiilor în cursul zilei de astăzi. Astăzi, cu începere de la ora 10, sunt programate meciurile din optimile probei de simplu dar şi semifinalele de dublu, după următorul program:
Terenul central, ora 10
Ioana Roşca – Victoria Muntean (Franţa)
Ana Vlăduţu – Anastasyia Komardina (Rusia)
Nu înainte de ora 17
Adamescu-Mihăilă vs Cadar-Rabener
Bara-Buzean vs Gjorcheska-Andrei
Terenul 1, ora 10
Ioana Ducu – Ema Mikulcic (Croaţia)
Arabela Fernandez-Rabener (Spania) – Patricia Lancranjan
Terenul 4, ora 10
Gabriela Talabă – Nicoleta Dascălu
Anastasia Vdovenco (Moldova) – Lina Gjorcheska (Macedonia)
Terenul 5, ora 10
Lilla Barzo (Ungaria) – Raluca Platon
Ştefana Andrei – Elena Cadar