Fan Tour Open, de vineri până duminică, la Arad
CS Fan Arad, președinte Ștefan Gog, organizează în acest sfârşit de săptămână Fan Tour Open la volei pe plajă, turneu destinat seniorilor (premii de 5.000 de lei) și senioarelor (3.500 lei).
Întrecerea începe vineri dimineaţă, urmând să se încheie duminică, 29 iulie, pe cele două terenuri de la baza DJST Arad, cunoscută sub numele de „Abel-Riviera”, din subcetate.
La start se aliniază cei mai buni jucători din ţară, printre care şi vicecampionii naționali “en titre” Cătălin Lelea şi Adrian Holhoș (CS Fan) sau Marius Mascovits (CSM Arad), care poate câștiga, în acest an, al zecelea titlu de campion național.
Fan Tour, ajuns la ediția a IV-a, va avea, în premieră, și o competiție destinată sexului frumos, Aradul contând, printre altele, pe cuplurile Bosuioc/Talpeș (Sportsin) sau Șandru/Telian (ProVolei).
Fan Tour Open e unul dintre cele doar patru turnee de volei pe plajă avizate de Federaţie pentru vara lui 2018.