Fan Arad dă vicecampioana naţională la volei pe plajă
După ce anul trecut a câştigat titlul naţional la volei pe plajă, CS Fan Arad, club condus de Ștefan Gog, se mulţumeşte în acest sezon cu argintul seniorilor. Performerii clubului arădean sunt Cătălin Lelea şi Moisă Abrudan, cei doi cedând la mare luptă finala mare, scor 1-2 la seturi (25-13, 18-25, 12-15), în faţa tandemului Ghimeș / Bratosin (Cluj). „Pe de o parte ne bucurăm că ne-am îndeplinit obiectivul, cucerirea unei medalii, dar suntem și uşor triști, pentru că se putea câștiga chiar titlul național. Băieții au condus în finală cu un set și 11-5, dar apoi adversarii s-au dovedit mai proaspeți. Am trecut şi prin recalificări, după un eșec în turul doi, tot în fața campionilor”, spune Ștefan Gog, președintele CS Fan Arad. Perechile Holhoș/Duma (Fan Arad) și Mascovits/Şoloc (CSM Arad/Dinamo) au încheiat campionatul pe locurile 7-8, iar în întrecerea feminină, perechea Drăgăniţă /Talpeş (Fan), participantă în premieră la Naţionalele senioarelor, a cedat în recalificări.