Echipele arădene de cadeţi au debutat cu victorii la fileu
Debut excelent de an pentru echipele arădene de cadeţi, care evoluează în Campionatele Naţionale. Băieţii de la UVVG ProVolei au câştigat dramatic la Oţelul Roşu, în etapa a doua a seriei de vest, cu 3-2 la seturi, revenind de la 2-1. Arădenii şi-au adjudecat primul act la 22, dar gazdele aveau să le câştige destul de clar pe următoarele două, 25-17 şi 25-20.
Echilibrul s-a restabilit după setul patru, câştigat de formaţia pregătită de Marius Mascovits la 19. În decisiv, ProVolei a revenit incredibil şi s-a impus cu 16-14, în următoarea distribuţie: Ciubotariu, Dobre, Creţa, Timotity, Popovici, Sîrboiu, Ştefănescu, Mihălescu, Sullei, Kisvardai şi Şipoş. Următorul meci e programat pe 27 ianuarie, pe teren propriu cu CSS Blaj.
Fetele de la Victoria Nădlac au debutat şi ele cu o victorie, în 2019. Echipa pregătită de Dorin Vărşăndan s-a impus cu 3-1, în deplasarea de la CSS Caransebeş, consolidându-şi astfel poziţia a doua în seria F a Campionatului Naţional.
A fost a patra victorie stagională pentru echipa de la graniţă, în şapte runde consumate până acum. Etapa viitoare, Nădlacul primeşte vizita celor de la CSS Bega Timişoara, meci programat pe 27 ianuarie.