Echipele arădene au misiuni grele în etapa din C4
Deşi încă este lider în seria a IV-a din eşalonul trei, Naţional Sebiş și-a pierdut statutul de favorită la promovare după înfrângerea din derby-ul cu UTA BD, scor 1-4. „Alb-albaștrii” mai au un punct avans față de trupa lui Roli Nagy, dar și un meci mai mult disputat, așa că nu mai stau la mâna lor în tentativa de a câştiga campionatul. Sebişenii nu au timp de regrete, pentru că sâmbătă, ora 17, o găzduiesc pe incomoda Minerul Motru, fostă divizionară secundă.
Abrudean: „Nu mi-am pierdut încrederea”
„Sigur că nu mai avem acelaşi moral după ce am pierdut derby-ul cu UTA, dar asta nu înseamnă că mi-am pierdut încrederea în echipă. Băieţii au caracter şi valoare, iar asta ne va permite să ne jucăm şansa până la capăt. Trebuie să uităm repede ce a fost şi să ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut în continuare, nu ne rămâne decât să dăm totul meci de meci”, spune antrenorul liderului din C4, Adrian Abrudean.
Misiuni grele pentru arădene
Sebişul are probleme de lot înaintea confruntării cu minerii: Neacșu este suspendat după eliminarea din derby, iar Lazea este accidentat, astfel că Abrudean va fi nevoit să facă două schimbări în formula de start. Devenită favorită la promovare, UTA BD se deplasează la Filiaşi, pe terenul uneia dintre echipele bune ale campionatului, în vreme ce Ineul încearcă să îşi menţină parcursul bun cu un nou rezultat pozitiv în deplasarea de la Viitorul Craiova. Ambele meciuri sunt programate vineri, de la ora 17.