După 34 de ani, Crişul promovează în Liga a III-a
Crișul Chişineu Criş sărbătoreşte mult dorita promovare în Liga a III-a, după o aşteptare de nu mai puţin de 34 de ani! În manşa tur a barajului cu echipa campioană a judeţului Gorj, Petrolul Bustuchin, meci disputat în faţa a peste 800 de susţinători, arădenii s-au impus categoric, scor 4-0. Modan, cu un hatrick şi Pavel, i-au asigurat Crişului un avantaj confortabil înaintea returului din fieful oltenilor. Trebuia ca, astăzi, să se dispute returul, doar că ambulanţa a ajuns prea târziu la terenul din Bustuchin, după sfertul de oră regulamentar, cei de la Crişul celebrând ceva mai repede promovarea!
Victorie la “masa verde”, în retur!
Deşi gazdele ar putea apela la comisiile federale, există informaţii că oficialii Petrolului nu au avut încheiat, înaintea meciului, nici un contract cu ambulanţa, aşa că lucrurile sunt destul de clare. Crişul a desfăcut deja şampania şi echipa s-a bucurat alături de cei 30 de suporteri ce au însoţit echipa în Oltenia. Totuşi, pentru siguranţă, antrenorul Adrian Abrudean va decreta vacanţă abia după ce, de la Bucureşti, va sosi confirmarea victoriei la “masa verde”. Crişul câştigă cu 7-0 la general, iar preşedintele Daniel Cherecheşi dedică performanţa primarului Gheorghe Burdan, Consiliului Local şi tuturor susţinătorilor.