Duminică se trage cortina peste play-off-ul Ligii 2, dar UTA poate promova astăzi!
Utiştii pregătesc începând de astăzi ultimul meci al play-off-ului din Liga 2, deplasarea din Trivale. Vor trage însă la greu cu ochiul şi la TV, pentru că, în funcţie de rezultatele din această seară, pot deschide şampania! UTA ar putea promova matematic încă de astăzi, dacă Argeşul nu câştigă la Ploieşti, cu Petrolul, sau dacă Turris şi Mioveni se anulează pentru o remiză excelentă pentru lider. Dacă, totuşi, rezultatele nu îi vor fi favorabile, UTA va risca destul de mult în ultima etapă şi va juca cu promovarea pe masă, în faţa Argeşului, chiar în fieful acesteia! Fără Bustea şi Moise, suspendaţi.
Dacă nu va reuşi să părăsească neînvinsă terenul la Piteşti, UTA mai poate spera la rezultate indirecte favorabile şi în ultima rundă. Până atunci, însă, să vedem ce se întâmplă în meciurile din această seară! Turris – Mioveni (ora 17) și Petrolul – FC Argeș (ora 19), ambele transmise pe DigiSport şi Telekom Sport, sunt cele două partide ce închid runda a patra.
Să mai spunem că FRF şi televiziunile care deţin pachetul media au decis ca cele trei jocuri din cadrul ultimei etape, a cincea a play-off-ului din Liga 2 la fotbal, să se desfăşoare la aceeaşi oră, duminică, 2 august, ora 18:30: Argeș – UTA, Rapid – Turris și Mioveni – Petrolul.
Clasament
1.UTA Arad 4 1 1 2 7-7 (0) 29 pct.
2.Turris Oltul Turnu Măgurele 3 1 2 0 4-3 (1) 25*
3.Rapid 4 1 2 1 3-3 (0) 24*
4.CS Mioveni 3 1 1 1 3-4 (-1) 24*
5.Campionii FC Argeş 3 1 1 1 4-4 (0) 23
6.Petrolul Ploieşti 3 0 3 0 1-1 (0) 22
*echipele au beneficiat de o rotunjire în plus cu 0,5, la startul play-off-ului
**locurile 1 și 2 promovează direct în Liga 1 la finalul play-off-ului, iar clasata pe 3 merge la barajul pentru promovare/menținere în Liga 1 împotriva echipei situate pe locul 6 în play-out-ul Ligii 1.