Două medalii aduse din Franţa
Recent Bernadette Balint şi Bianca Crişan s-au întors de la Openul Franţei. Din fericire nu s-au întors cu mâna goală ci cu două medalii de bronz. “Berni” a reuşit să urce pe treapta a treia împreună cu echipa, iar cealaltă componentă a CSM-ului în proba de dublu. La simplu, cele două tenismene s-au calificat pe tabloul principal, darn u au avut sorţi de izbâmndă în faţa mai experimentatelor jucătoare japoneze.
„Openul Franţei a fost ceva mai puternic ca şi celelalte, asta pentru că aici au fost prezente şi jucătoare asiatice, în special japoneze. Balint a avut o evoluţie meritorie iar la echipe, unde România nu a putut conta pe primele două jucătoare,Bernadett Szocs şi Irina Ciobanu, a obţinut bronzul. Crişan a urcat şi ea pe podium în proba de dublu, unde a făcut pereche cu o jucătoare din Germania”, a declarat Cristian Dodean.
În altă ordine de idei, echipa de Superligă va concura de joi până duminică, la Campionatul Naţional de junioare, competiţie ce se va desfăşura la Buzău
“Obiectivul este obţinerea a trei medalii, una pe echipe şi două în probele individuale” a mai adăugat antrenorul de la CSM.