Doi gimnaşti arădeni, în febra Cupelor Mondiale
Gimnastul Adelin Kotrong (CSM Arad), component al lotului naţional, a participat zilele trecute la Cupa Mondială de la Baku. La un an de la revenirea în circuit şi debutant la un asemenea nivel, Kotrong s-a accidentat la gleznă înaintea startului competiţiei, reuşind totuşi să concureze la sol, unde s-a clasat pe locul 23 în calificări. “Chiar dacă am avut o accidentare ușoară, înainte să intru in sala de concurs, pentru a-mi face exercițiu la sol şi fiind şi prima Cupă Mondială de un asemenea nivel, consider că am avut o prestație onorabilă si am luptat pentru a-mi duce exercițiul la final, fără ratare. Din păcate, în a doua zi am decis să nu fac sărituri pentru a nu forța si a nu risca unele complicații”, spune arădeanul.
Kotrong devine, astfel, incert pentru Europenele din luna aprilie, găzduite de România: “Sper sa mă refac cât mai repede după accidentarea de la gleznă si sa fiu apt pentru Campionatele Europene de la Cluj-Napoca!” Performera delegaţiei României la Cupa Mondială de la Baku a fost Cătălina Ponor, medaliată cu aur la sol şi bîrnă. Altfel, România e reprezentată şi la Cupa Mondială de la Doha (Qatar), din perioada 22-25 martie, unde urmează să concureze arădeanca Olivia Cîmpian, Cătălina Ponor şi Marian Drăgulescu. Cîmpian, debutantă la un asemenea nivel în competiţia senioarelor, va face toate aparatele!