Dodean va juca la Europene alături de soţul său, Joao!
Daniela Dodean Monteiro se pregăteşte de un final de an încărcat, cu meciuri internaţionale la cel mai înalt nivel. Prima competiţie majoră la care arădeanca va fi la start în această toamnă e Campionatul European de tenis de masă de la Budapesta (Ungaria), din perioada 18-23 octombrie. Jucătoarea CSM-ului, legitimată şi în Franţa, la Saint Quentin, a optat deja pentru probele de dublu, urmând să evolueze, la fete, alături de colega şi naşa Eliza Samara, cele două fiind foste campioane şi medaliate europene, iar la mixt alături chiar de soţul său, portughezul Joao Monteiro. Dodean, pe locul 54 în clasamentul mondial, va juca, evident şi în proba de simplu, iar speranţele arădencei la locurile fruntaşe sunt îndreptăţite, având în vedere prestaţia sa la Jocurile Olimpice, în campionatul francez sau la openurile din circuitul mondial:
“Încerc să mă pregătesc cât mai bine posibil, sper să ajung la Europene în cea mai bună formă şi să fac acolo rezultate pe măsură”, ne-a declarat Dana Dodean, care în paralel îşi joacă cu succes şi rolul de mămică, pentru micuţa Lara. După Europene va urma debutul în noul sezon al Ligii Campionilor, primul meci pentru echipa Danei, Saint Quentin, fiind pe 28 octombrie, chiar în compania campioanei “en-titre”, Eastside Berlin.