Dodean şi Samara au ratat “sferturile” la DHS Europe Cup
Daniela Dodean şi Elizabeta Samara au părăsit prematur întrecerea de la Lausanne (Elveţia), DHS Europe Cup fiind un puternic concurs de tenis de masă echivalent cu Top 12 Europa. Dodean nu a scăpat nici la debutul în 2014 de „coşmarul” Li Jiao (Olanda), asiatica impunându-se cu 3-0 la seturi, după ce anul trecut a câştigat în faţa arădencei şi la Europene. Jucătoarea CSM-ului (locul 46 mondial), cotată cu a opta şansă, a cedat cu acelaşi scor şi în faţa cehoaicei Iveta Vacenovska, astfel că a terminat ultima grupa 1, ratând calificarea în sferturi. A 5-a favorită a întrecerii din Elveţia, Eliza Samara (poziţia a 28-a în lume), nu a reuşit nici ea să câştige vreun meci în grupa 3, fiind învinsă de nemţoaica Petrissa Solja, scor 0-3 şi de austriaca Liu Jia, 2-3.
Crişan a obţinut singura victorie românească
Samara a terminat tot pe ultimul loc grupa de la Lausanne şi a spus adio întrecerii. Singurul reprezentant al României victorios în ţara cantoanelor a fost Adrian Crişan (locul 27 mondial), care în întrecerea masculină a câştigat cu 3-2 în faţa rusului Alexander Shibaev, cedând apoi cu 1-3 în faţa grecului Panagiotis Gionis. Crişan a ratat şi el calificarea în sferturi ca urmare a jocului rezultatelor. Vă reamintim că primii doi clasaţi din fiecare grupă de „3” au obţinut accederea în faza eliminatorie. Cei mai buni trei jucători, atât la feminin cât şi masculin, obţin calificarea la Cupa Mondială.