Din nou treziţi la pauză: Şoimii Pâncota- Unirea Dej 4-0
Jucătorii lui Dan Cuedan s-au obşnuit în ultima vreme să fie muştruluiţi în pauza meciurilor pe care le-au disputat. Unirea Dej , ocupantă a penultimului loc în clasament a fost privită ca o victimă sigură chiar şi de responsabilul cu sonorizarea stadionului, Stasak Andrei, care se întreba atunci când a aflat că oaspeţii sunt codaşi ai competiţiei: „ Domn’ profesor , ce mă fac cu tabela de marcaj dacă se trece de 10”?
N-au fost 10, ci doar 4, goluri venite târziu, pentru că tinerii componenţi ai echipei Unirea Dej au rezistat 55 de minute până când Dubeştean a transformat o lovitură de pedeapsă, primită în urma unui henţ clar a unui fundaş oaspete.
Dar, până atunci şi Irimia portarul Şoimilor era să aibă soarta lui Paşcalău în meciul cu Cugirul, la o fază din primele minute, mingea sărind dintr-o moviliţă de pământ îndreptându-se spre colţul din stânga al porţii. Căpitanul pâncotanilor a avut însă un reflex salvator şi scorul a rămas neschimbat până la reuşita lui Dubeştean.
Întreaga perioadă de timp rămasă până la finalul partidei a aparţinut gazdelor, atacurile în valuri ale elevilor lui Dan Cuedan concretizându-se cu încă trei goluri. Burian şutează din întoarcere jos la colţ în minutul 87, Acelaşi Burian trimite cu capul un lob peste portarul Cârlan în minutul 88 , iar Remus Lung închide tabela tot cu o lovitură de cap în min 89.
„Încă din prima repriză le-am cerut concentrare, concentrare şi iar concentrare, pentru că am observat că fazele de atac erau lipsite de acest lucru. Au apăsat pe accelerator în partea a doua a meciului şi au obţinut o victorie frumoasă, obigându-l pe Boss-ul ( Pavel Piroş) să promită că luni va trece pe la bancă, iar marţi sau miercuri să vină cu răsplata.
Răsplata morală însă şi-au acordat-o singuri prin cele trei puncte obţinute chiar în condiţiile unui arbitraj la sânge”, a declarat Dan Cuedan.
„ Victorie meritată a noastră, pentru care felicit atât jucătorii cât şi banca tehnică. Mă bucur că au înţeles importanţa acestui final de tur. O victorie cu un impact serios asupra moralului jucătorilor, moral ce îi vor ajuta să termine această jumătate de campionat pe un loc pe care îl merităm.
Mulţumesc la fel de călduros spectatorilor care vin meci de meci în tribune, spectatori care şi ieri au contribuit la o atmosferă frumoasă împreună cu vremea splendidă de toamnă.”
Ca arădean , mă bucur că cele trei echipe ale judeţului nostru ţin drapelul sus, lucru mai rar în ultimile zeci de campionate derulate până acum”, au fost cuvintele lui Pavel Piroş.
Dan Cuedan a „ umblat” iar la componeţa primului „11”, el trimiţând în teren următorii jucători:
Şoimii Pâncota: Irimia, Dubeştean, Lengyel, Lung, Bulzan( Rusu), Alin Mihai, Păcurar( Nădăban), Burian ( Bulza), Viţu, Gavriş, Hosu( Marinescu).
Rezerve: Paşcalău, Pop, Mitu
Antrenor: Dan Cuedan
Unirea Dej: Cârlan, Vârdea, Kovacs, Traore, Bratima, Blaj, Gabruş, Lupu (Thiam), Cristea ( Bud) ( Lukacs), Ursu, Bogdan
Rezerve: Blaga
Antrenor: Mihai Ciobanu
Au arbitrat: Barzuca Dorian- Lugoj, Sergiu Albu-Oradea, Radu Pascu- Oradea
Observator FRF: Malac Romeo- Timişoara
Observator de arbitri: Preda Clodualdo – Mediaş
Ioan Hamza