Daniela Dodean luptă, în Suedia, pentru calificarea la Rio
Daniela Dodean se pregătește de turneul de calificare la Jocurile Olimpice. Jucătoarea de tenis de masă de la CSM Arad, a 69-a jucătoare a lumii, se numără printre cele trei românce care se vor lupta la Halmstadt, în Suedia, între 12 și 16 aprilie, pentru a-și procupra biletele de Rio. Celelalte două românce sunt Elizabeta Samara și Bernadette Szocs (locul 74 mondial), prima ca și calificată, datorită clasării superioare din ierarhia mondială, locul 26.
La masculin, România va fi reprezentată de Ovidiu Ionescu, Hunor Szocs si Adrian Crișan. După acest turneu preolimpic, locurile libere vor fi completate în funcție de clasamentul mondial. Turneul de calificare ar fi trebuit să aibă loc în aceste zile la Istanbul, dar a fost amânat cu o săptămână și mutat în Suedia, din pricina atentatelor teroriste.