Daniela Dodean continuă evoluţia bună din Franţa
Jucătoarea arădeană de tenis de masă a mai contabilizat, aseară, două victorii în prima ligă de tenis de masă din Franţa. Componentă a formaţiei Saint Quentin TT1, Daniela Dodean şi-a câştigat ambele meciuri, împotriva lui Sara Ramirez şi Barthel Zenqi, în disputa cu Mayenne CA1, scor general 3-3, contând pentru etapa a şasea de campionat. Pentru echipa Danei a mai punctat Li Kath Ran. Dodean are un bilanţ pozitiv până acum în Hexagon, opt victorii şi doar două înfrângeri, numărându-se printre cele mai eficiente jucătoare din campionatul francez.
Saint Quentin ocupă locul patru în clasament, la egalitate de puncte, 11, cu Grand Quevilly 1, iar etapa viitoare se va deplasa pe terenul vecinei de clasament, meci programat duminică, 20 decembrie. Până atunci însă urmează meciul decisiv din Liga Campionilor, în deplasare la Bursa Buyuksehir, programat vineri, 18 decembrie. În tur, franţuzoaicele s-au impus cu 3-2, două din punctele victoriei fiind realizate de Dana Dodean. Saint Quentin e pe locul doi în grupa A din Champions League, cu 4 puncte, cu unul peste Bursa.