Daniela Dodean a pătruns pe tablouri, la Europene
Jucătoarea arădeană de tenis de masă a debutat cu dreptul la Campionatele Europene individuale de seniori, în desfăşurare în aceste zile la Alicante (Spania). Clasată pe locul 99 mondial, Dodean a fost nevoită să joace în calificări, ea câştigându-şi clar grupa a 5-a, cu trei victorii din tot atâtea meciuri, după ce a dispus, marţi, de portugheza Celia Silva, 4-0 la seturi şi de slovaca Eva Odorova, 4-1 şi miercuri, de poloneza Natalia Bajor, 4-2. În meciul decisiv, disputat astăzi, jucătoarea de la CSM Arad şi Sporting Lisabona a revenit de la 0-1 şi 1-2 la seturi, câştigând apoi destul de clar ultimele trei seturi cu Bajor, la 7, 2 şi 8. Dodean pătrunde, astfel, pe tabloul principal al Europenelor, între primele 64 de jucătoare, urmând să dispute mâine după-amiază primul joc. Arădeanca a debutat cu victorie şi în proba de dublu mixt, unde face pereche cu Hunor Szocs, după ce soţul său, Joao Monteiro, a acuzat probleme la spate, accidentare din cauza căreia lusitanul a ratat turneul final.
Pereche, la mixt, cu Hunor Szocs!
Astfel, Dodean şi Monteiro nu îşi mai pot apăra titlul european cucerit acum doi ani, la Budapesta. Dar Dana visează la o medalie sau măcar la o clasare fruntaşă alături de compatriotul Hunor Szocs, nimeni altul decât fratele cunoscutei Bernadette, cei doi câştigând turul preliminar 2 (în primul tur au avut bye), 3-1 la seturi cu tandemul croat Filip Cipin şi Mateja Jeger. În urma tragerii la sorţi pentru tabloul principal, Dodean şi Szocs vor juca diseară, ora 21:30, în 16-mi de finală, împotriva perechii din Slovacia formată din Lubomir Pistej şi Barbora Balazova. Dodean nu joacă la dublu feminin, probă în care a scris istorie la Europene alături de Eliza Samara, cele două având în palmares titluri şi medalii continentale.