Dani Șule e noul antrenor al Victoriei Felnac

Dani Șule e noul antrenor al Victoriei Felnac
0 comments, 05/01/2018, by , in Fotbal, Liga 5, Ultimele stiri

Victoria Felnac s-a regrupat rapid după plecarea antrenorului Dan Cuedan, astfel că a fost instalat un nou antrenor.

Felnăcanii merg pe mâna unui fost fotbalist cu profil defensiv, fost antrenor al Speranței Turnu și fost jucător la CPL Arad, Victoria Nădlac, ACU, Olimpia Bârzava și Mureșul Zădăreni.

„Au fost mai mulți antrenori pe listă, dar Dani Șule a fost printre primele noastre opțiuni. E un băiat serios, integru, iar fotbalul pe care-l joacă echipele sale va aduce și mai multă lume la teren. Are la dispoziție șase luni pentru a analiza lotul de jucători, pentru ca în vară să știm exact pe cine ne bazăm pentru un obiectiv ceva mai îndrăzneț”, spune președintele-jucător Oliver Felnacichi.

„VI-FE” și-a programat reunirea pentru data de 27 ianuarie, dată la care se va cunoaște lotul cu care se va aborda returul de campionat.

Șule va lucra, împreună cu cei din conducere, pentru a întări echipa, iar deocamdată nici un jucător nu și-a manifestat intenția de a pleca.

Felnacul a încheiat turul Ligii a IV-a pe locul 10, cu 16 puncte.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *