Dodean a părăsit în stil mare Mondialul de tenis de masă

Dodean a părăsit în stil mare Mondialul de tenis de masă

Daniela Dodean-Monteiro şi Eliza Samara au părăsit astăzi Campionatele Mondiale de tenis de masă de la Dusseldorf (Germania), după meciuri de gală, împotriva a două jucătoare din primele 6 ale lumii! Ziua a fost deschisă, pentru România, de Eliza Samara, locul 31 mondial, care a înfruntat-o în optimi pe a 6-a jucătoare a lumii, redutabila japoneză Kasumi Ishikawa. Nipona a controlat clar meciul, dominând-o pe Samara în special tactic şi mental, astfel că nu i-a dat nicio şansă româncei, 4-0 la seturi (6, 7, 7, 8). A urmat, apoi, la masa principală, 1, arădeanca noastră, Daniela Dodean-Monteiro, 29 ani, (locul 47 mondial), care avea o misiune imposibilă în faţa chinezoaicei Chen Meng, 23 ani, nimeni alta decât a 5-a jucătoare a lumii, campioană mondială cu echipa în 2014 şi 2016! S-a jucat tot în optimi, pentru o pătrundere pe tabloul de sferturi, acolo unde se califică aproape de fiecare dată doar jucătoare asiatice, în special chinezoaice, adevărate stăpâne ale lumii în acest sport.
Replică solidă în faţa numărului 5 în lume!
Revenind la meciul Danei, primul set a fost dominat de adversara sa, chinezoaica conducând în permanenţă şi câştigând la 7. Replică, totuşi, curajoasă şi bună a jucătoarei noastre. Chen Meng a fost autoritară şi în setul următor, pe care l-a câştigat şi mai clar, la 2, arădeanca făcând ceva mai multe greşeli. Cu şase ani mai tânără, asiatica a rămas la conducere, deşi Dodean a dat o replică ceva mai solidă în setul 3, la fel ca în primul, pierdut tot la 7. Jucătoarea de la CS Municipal şi Saint Quentin a făcut, în schimb, un set 4 excelent, cu un serviciu solid şi o apărare atentă, iar câteva greşeli neforţate ale chinezoaicei au dus la un incredibil 11-3! Dodean şi-a continuat jocul foarte bun şi în setul 5, revenind superb de la 1-5 la 6-7 şi 7-8, cu câteva schimburi de mingi de clasă mondială. Victorie cu 4-1 (7, 2, 7, -3, 8) pentru Chen Meng, dar o replică excelentă a arădencei noastre în faţa unei jucătoare mult mai bine cotate şi clasate la nivel mondial.
Dodean i-a luat un set chinezoaicei Chen Meng
Să câştigi un set la o chinezoaică din Top 5 e ca şi când ai urca Everestul, se spune în tenisul de masă mondial. Iar Dana a făcut-o! Totuşi, zidul chinezesc e încă prea înalt, dar visul de a-l doborî într-o zi rămâne în picioare. Ambele calificate în optimi, cu victorii de senzaţie în turul 3, la jucătoare mult mai bine clasate, Dodean la Liu Jia (Austria, locul 15 mondial), 4-1 la seturi şi Samara la japoneza Hitomi Sato (locul 10 în lume), 4-3, româncele merită toată aprecierile şi admiraţia pentru parcursul de la Mondiale, ele fiind, alături de nemţoaica Kristin Silbereisen, singurele trei jucătoare de origine europeană, calificate între primele 16 din lume!
Final de drum şi pentru Eliza Samara
Vă reamintim că la “dublu”, Samara şi Dodean au pierdut dramatic, în 16-mi de finală, în faţa a două nord coreence, scor 3-4 la seturi, după ce fetele noastre au avut patru mingi de meci! Diseară continuă meciurile de gală pentru România, de această dată în faza 16-milor, la masculin, unde jucătorii noştri înfruntă adevăraţi “gladiatori” ai tenisului de masă mondial. Ovidiu Ionescu joacă de la ora 19:30 (ora României), cu cel mai bun jucător al lumii şi marele favorit, chinezul Ma Long, iar o oră mai târziu, Hunor Szocs, învingător surprinzător aseară cu 4-3 în faţa croatului Gacina, dă piept cu favoritul gazdelor, neamţul Dmitrij Ovtcharov.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *