Dana Dodean e a doua în topul tenisului de masă românesc
Gala tenisului de masă românesc s-a desfăşurat recent, la Buzău, eveniment a ce a reunit aproape toate numele sonore ale acestui sport. Printre absenţi s-a numărat arădeanca Daniela Dodean Monteiro (CSM Arad – Saint Quentin), cu un program încărcat în acea perioadă în campionat şi în Liga Campionilor. Dodean e a doua în topul Federaţiei pe acest an, după colega şi naşa Eliza Samara.
Vă reamintim că la Europenele din octombrie, Dodean a cucerit aurul în proba de dublu mixt, alături de soțul său, portughezul Joao Monteiro, dar şi bronzul la dublu feminin, alături de Eliza Samara. De asemenea, în august, la Jocurile Olimpice de la Rio, Daniela Dodean a avansat până în turul al treilea la simplu, iar cu echipa României a ocupat locul 9.