Dan Cuedan se desparte se „VI-FE” și preia Sântana
După aproape trei ani petrecuţi pe banca echipei de Liga a IV-a Victoria Felnac, profesorul Dan Cuedan simte nevoia unei schimbări. În urma discuţiilor purtate cu preşedintele-jucător al lui „VI-FE”, Oliver Felnacichi, Cuedan şi-a reziliat în această dimineață, amiabil, contractul. „Am fost trei ani, cu bune şi rele, pe banca tehnică a Felnacului. Am petrecut acolo o perioadă frumoasă, mă bucur că echipa s-a menținut în Liga a IV-a și le doresc multă baftă în continuare. Le mulţumesc jucătorilor cu care am lucrat, conducătorilor Ristin şi Maliţa şi tuturor celor care ne-au sprijinit activitatea fotbalistică.”
Fost antrenor și la UTA, Cuedan nu duce lipsă de oferte, iar două vin de la echipe fruntaşe din primul eșalon judeţean, Unirea Sântana, pe care ar fi cel mai tentat să o preia şi Progresul Pecica. „Am fost contactat de trei echipe, dar cel mai realist proiect şi, totodată, provocator pentru mine este cel prezentat de conducătorii Unirii Sântana. Rămâne să ne mai întâlnim şi să definitivăm ultimele amănunte înaintea semnării contractului”, mai spune Dan Cuedan.
UPDATE: Cuedan a semnat astăzi cu Unirea Sântana, acesta inspectând deja baza sportivă, alături de managerul Cătălin Puia și președintele Marius Bătrân, după ce a avut o discuție scurtă și cu primarul Daniel Tomuța. „Am ales Sântana datorită oamenilor de acolo, a bazei sportive, a condițiilor oferite și până la urmă a seriozității proiectului. Se vrea ceva serios pe termen mediu și lung, iar asta mă atrage întotdeauna. De asemenea, cunosc mulți jucători din lot, cu care am mai lucrat în anii trecuți, ceea ce probabil mă va ajuta. E o nouă provocare, le mulțumesc celor care s-au gândit la mine și îmi doresc să avem o colaborare cât mai bună. Obiectivul impus încă de la începutul sezonului e locurile 1-4, iar apoi, în funcție de ceea ce-și dorește și conducerea clubului, sau comunitatea, poate ridicăm și mai mult ștacheta”, ne-a declarat Cuedan.