CSU Arad dă jucător în naţionala de rugby în şapte
Divizionara secundă de rugby CSU Aurel Vlaicu Arad este penultima în Divizia Naţională, după o primă parte de campionat modestă, cu doar o victorie din 11 meciuri. Chiar şi în aceste condiţii, gruparea universitară dă un jucător la naţionala de rugby în şapte. Este vorba despre centrul Cornel Farcaş, în vârstă de 23 de ani, care a participat deja alături de „tricolori” la câteva acţiuni europene, cea mai recentă la Moscova.
Farcaş, printre „tricolori”
„Este un jucător important al naţionalei de rugby în şapte, în următoarele zile vor participa la un turneu european, la Lyon. Acest lucru nu poate decât să ne bucure, este poate singura veste bună din sânul echipei noastre, după un tur de campionat în care am dezamăgit”, ne-a declarat antrenorul Aradului, Marian Grindei.
Vacanţă până în iulie
„Studenţii” se află acum în vacanţă, urmând să se reunească în a doua jumătate a lunii iulie. Liga a doua se va relua la mijlocul lui august, atunci când CSU Arad va evolua în deplasare la Buzău. Până atunci, în funcţie de posibilităţile financiare, arădenii ar mai putea participa la turneele naţionale de rugby în şapte.