COVID îi ocoleşte pe utişti, dar juniorul Rusu va lipsi pe terenul campioanei
Conform noului protocol al Federației Române de Fotbal, UTA nu și-a mai testat și fotbaliștii care s-au vindecat de COVID. Aşadar, Balauru, Tomozei, Ilie, Melinte, Miculescu, Oroian, Isac, Hrezdac și Hora, plus antrenorul cu portarii, Gabriel Vasiliu, nu au mai avut emoţii. Singurul infectat rămâne Horațiu Moldovan, pozitiv în urmă cu o săptămână, dar care va fi retestat înaintea meciului de Cupă, de la Miercurea Ciuc. În rest, toţi ceilalţi utişti sunt negativi la testul PCR. Laszlo Balint va avea însă o absenţă importantă duminică, în Gruia, pe terenul campioanei CFR Cluj.
Juniorul numărul 1 al echipei şi cel mai constant tânăr jucător de până acum, Denis Rusu, va rata deplasarea din pricina unei sinuzite ce îl chinuie deja de aproape două săptămâni. Cel mai probabil, Balint va apela la Dragoș Tescan, în creștere de formă după ultimele antrenamente, dar și după testul de sâmbătă în familie, în care a și marcat un gol. Meciul CFR Cluj – UTA, contând pentru etapa a 11-a din Liga 1, este programat duminică, la ora 20.