Chassidy Fussell este noua achiziţie a Univ.Goldiş ICIM
Conducerea vicecampioanei „en-titre” a României la baschet feminin lucrează în aceste zile în vederea completării lotului pentru sezonul viitor. După ce a reuşit să îşi asigure prelungirea contractelor cu Laura Broomfield, Alina Crăciun şi Monica Engelman, Univ.Goldiş ICIM mizează în continuare pe jucătoare de peste Ocean. Astfel, oficialii arădeni anunţă un nou transfer, cel al lui Chassidy Fussell, care vine din colegiul american Texas University, unde a avut medii de 10.4 puncte, 3.9 recuperări și 1.4 pase decisive în cele 25 de meciuri disputate. Americanca are 22 de ani, este născută la 8 mai 1992, are 1,82 înălţime, joacă extremă, poziţiile 2 şi 3. Fussell a semnat pe un sezon cu gruparea arădeană, care mai mizează în această zonă pe Monica Engelman şi Monica Brosovszky, ultima urmând să continue şi ea mai mult ca sigur în „galben-albastru”. Din lot mai fac parte Adela Mercea, Andra Manea şi Luminiţa Manta, astfel că Jose Araujo mai are nevoie de încă 3-4 jucătoare de valoare, asta dacă Aradul vrea să se implice în sezonul viitor în lupta pentru titlu. Univ.Goldiş ICIM se reuneşte la 1 septembrie, pentru ca în data de 16 septembrie să dispute Supercupa României, împotriva marii rivale CSM Târgovişte.