CFR Cluj câştigă în stil italian la Arad, iar UTA se poate gândi la play-out
CFR Cluj şi-a luat revanşa în faţa UTA-ei, după înfrângerea din tur, în duelul “Campioanelor Provinciei”. Trupa din Gruia a câştigat în această seară la Arad în stil italian, cu 1-0, după o fază deja clasică, centrare Deac şi reluare cu capul Vinicius! UTA şi-a dorit mult, a avut determinare, dar nu şi calitate de la mijloc în sus, ca de altfel în majoritatea meciurilor de acasă. Practic s-a respectat cu sfinţenie statistica de coşmar de pe “Francisc Neuman”, cu un nou eşec pe teren propriu al UTA-ei, de data asta în faţa campioanei “en-titre”, prima şi într-un clasament al deplasărilor dar şi în ierarhia generală din Liga 1, punând astfel presiune pe FCSB, care are meci mâine, cu Gaz Metan. Prima parte a partidei contând pentru etapa a 26-a a fost destul de anostă, cu un joc haotic şi cu o UTA blocând bine faza de atac a clujenilor. Adi Petre şi Păun au ratat marile ocazii ale primelor 45 de minute. CFR a apăsat pe acceleraţie repriza a doua şi a făcut diferenţa prin acelaşi fundaş golgheter Vinicius, care a marcat în minutul 68 cu capul, din şase metri, după un corner excelent executat de Deac.
Vinicius a adus trei puncte şi a confirmat statistica
UTA a măcinat în gol până la final, iar oaspeţii puteau închide conturile la şansele mari irosite de Debeljuh, în două rânduri şi de Itu şi Deac, câte o dată. S-a terminat 1-0 pentru CFR Cluj, care preia şefia în Liga 1, cu un meci însă mai mult disputat decât rivala FCSB, în vreme ce UTA, ocupantă a poziţiei a opta (n.n. mai poate pierde un loc dacă Argeşul bate în această etapă), ratează o nouă şansă de a se apropia de zona de vârf. Deşi e la doar patru puncte distanţă de locul 6, programul foarte greu nu prea îi mai permite să spere la play-off. Etapa viitoare vine la Arad cealaltă pretendentă la titlu, FCSB, iar “roş-albii” nu dau semne că se pot audepăşi pe acest final de sezon regulat. UTA-ei îi mai rămâne obiectivul de a aduna cât mai multe puncte înaintea play-out-ului, care se anunţă foarte strâns şi dur.
Formaţii:
UTA: Balauru – Peteleu, Erico, Ilie, Shlyakov – Isac, Vorobjovas (77 Albu) – Antal, Roger, Buhăcianu (71 Denis Rusu) – Petre (46 Hora). Antrenor: Laszlo Balint
CFR Cluj: Bălgrădean – Manea, Vinicius, Ben Youssef, Camora – Deac, Bordeianu, Gîdea (9 Păun, 88 Latovlevici) – Chipciu (77 Rondon), Debeljuh (77 Hoban), Costache (77 Itu). Antrenor: Edward Iordănescu
Arbitri: Adrian Viorel Cojocaru (Galați) – George Neacșu (Câmpulung Muscel), Ferencz Tunyogi (Zalău). Rezervă: Andrei Chivulete (București). Observator FRF: Nicolae Mavrodin (București)