Cermeiul şi Pecica au retrimis-o pe Frontiera Curtici în Liga a IV-a! „Sămădăii” câştigă play-out-ul
Gloria Lunca Teuz Cermei nu a avut milă, în ultima etapă a play-out-ului din „C8”, de conjudețeana Frontiera Curtici, trimiţând-o pe aceasta înapoi, în Liga a IV-a. La pauză era, totuşi, 0-1 şi „grănicerii” sperau la salvare, doar că după pauză gazdele pregătite de Cristian Todea au declanşat asaltul şi au marcat de cinci ori, după „dubla” lui Vlad și alte trei reușite semnate de Lazăr, D. Popa și Bickling. Burlă, în prima repriză și Prică, au fost autorii golurilor Frontierei, scor final 5-2! Formaţia lui Radu Anca îşi ştia însă cumva soarta încă din iarnă, când problemele financiare ale clubului anunţau deznodământul finalului de sezon, cu toate că poate nimeni nu se aştepta la parcursul surprinzător de bun al Periamului, din play-out. Victoria i-a propulsat pe „sămădăi” în fruntea clasamentului din play-out, în locul celor de la Pecica, care au pierdut ultimele trei dispute ale sezonului. Frontiera Curtici se desparte după doar un sezon de Liga a III-a la fotbal, dar cauzele sunt mai degrabă altele decât cele sportive.
„Grănicerii” retrogrdează după doar un sezon de eşalon trei, Periamul se salvează miraculos
Retrogradarea celor de la Curtici s-a datorat şi rezultatului de la Pecica, unde cei de la Progresul au preferat să abordeze ultimul meci, cu Avântul Periam, cu o garnitură tânără. S-a terminat 1-4, gol pecican reuşit de Borcea, în prima repriză, la scorul de 0-2. Telescu, Gălăţan, Gaşpar şi Radu Popa au înscris pentru trupa lui Sorin Bălu, salvată miraculos de la retrogradare. În clasamentul final al seriei a opta, play-out, Cermeiul a terminat cu 28 de puncte, urmată de Pecica, 27, Bişnov, 25, Periam, 24 şi Curtici, 22.