Cei mai buni judoka din țară se întrec pentru medalii la Ghioroc
Inaugurată în toamna anului 2024, sala de sport din Ghioroc va găzdui cea mai importantă competiție internă de judo din acest an! De vineri până duminică, seniorii se bat pentru medaliile naționale, printre ei judoka de lot național, medaliați europeni sau balcanici. Din partea Federației Române de Judo și-a anunțat prezența chiar președintele Florin Bercean, dar și secretarul general, Gheorghe Savu.
Deschiderea oficială va avea loc sâmbătă, la ora 9, când organizatorii au pregătit și câteva surprize. CS Universitatea Arad, prin antrenorii Carol Szabo și Adrian Moldoveanu, vor miza pe 13 sportivi, cel puțin 3-4 dintre ei având șanse reale la medalii.
Este pentru prima oară când Ghirocul este gazdă a unei astfel de competiții majore, dar CS Universitatea Arad a mai adus în ultimii ani mai multe campionate naționale, la Sala UAV – Mihai Botez sau Sala Sporturilor Victoria.