CSU Valbon Arad, cu trei echipe la turneele finale! Fetele de la U16 intră miercuri în competiţie
Cele trei echipe înscrise de CS Universitatea Valbon Arad în campionatele naţionale juvenile de baschet s-au calificat, în această primăvară,
Cele trei echipe înscrise de CS Universitatea Valbon Arad în campionatele naţionale juvenile de baschet s-au calificat, în această primăvară,
Poloneza Iga Swiatek (20 ani), care a câştigat duminică la Stuttgart, pe zgură, al patrulea său turneu consecutiv, neînvinsă din
Ionuţ Badea nu a reuşit să performeze la UTA, asta în condiţiile în care echipa nu şi-a depăşit condiţia în
Utiştii şi-au spălat o parte din păcate astăzi, în Sâmbăta Mare, în faţa Chindiei Târgovişte, meci disputat pe „Francisc Neuman”.
De la o pretendentă la play-off şi apoi la primele două locuri din play-out, pentru a ajunge în barajul de
David Miculescu rămâne jucătorul UTA-ei până în 2024! Cel mai bun marcator al echipei arădene din acest sezon a semnat
Clubul UTA Arad a fost amendat cu suma de 16.875 de lei de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de
UTA și-a luat rapid adio de la locurile de baraj pentru Conference League și se gândește cum să evite locul
Noua Ligă Naţională de rugby, cu echipele din al doilea eşalon valoric invitate din acest an să participe la competiţie,
Asociația Județeană de Fotbal Arad a rezolvat ecuaţia semifinalelor Cupei României, după ce în penultimul act au acces cinci echipe,