Micii judoka au urcat pe podium la Szeged
Judoka de la CSM Arad, LPS Arad, Victoria Nădlac şi Sakura Ghioroc, sub coordonarea antrenorilor Dorin Drimbe, Arpad Nagy şi Ştefan
Judoka de la CSM Arad, LPS Arad, Victoria Nădlac şi Sakura Ghioroc, sub coordonarea antrenorilor Dorin Drimbe, Arpad Nagy şi Ştefan
Chiar dacă a ameninţat că nu se poate înscrie în campionat din cauza dificultăţilor financiare, AMEFA Arad a mai avut
Judoka de la LPS Arad, Sakura Ghioroc şi CSM Arad, sub conducerea antrenorului Arpad Nagy şi Ştefan Mureşan, au participat la
Robert Mureșan, legitimat la echipa maghiară H Moto Team, a participat la a șasea etapă din Mondialul de Superbike, desfășurată
Aradul a găzduit în această săptămână finala naţională a categoriei juniori III (9-12 ani) la haltere, dar şi Cupa României
Federația Română de Volei a stabilit componența și programul ligii secunde. Aradul va fi reprezentat, la fel ca în ediţiile
România participă la Campionatele Mondiale de tir sportiv de la Granada (Spania), programate în perioada 6-20 septembrie, cu un lot
Finalul lunii august a adus rezultate bune pentru judoul arădean. Localitatea Mondsee din Austria a fosta gazda unui cantonament internaţional de
Vicecacampionii naţionali Adrian Holhoş şi Moisă Abrudan au ratat de puţin o medalie la etapa balcanică de volei pe plajă
AMEFA riscă să nu se înscrie în noul sezon al Superligii Naţionale de polo, care debutează în octombrie! Municipalitatea a