Catanzariti este mulţumit de cum decurge proiectul Viitorul
Fostul finanţator şi preşedinte al clubului UTA, omul de afaceri Giovanni Catanzariti, se bucură de proiectul său – Viitorul Arad – club destinat fotbalului juvenil, care prinde un tot mai mare contur. „Clubul merge bine, avem şapte grupe de vârstă şi în jur de 140 de copii înscrişi. Am fost deja la multe turnee, atât în ţară cât şi în străinătate, dar participăm şi în campionate, iar rezultatele sunt foarte bune. Chiar de Paşte am participat la Cupa UTE, turneu internaţional puternic la Budapesta, unde cu grupa 2004 am ocupat locul doi. Sunt foarte mulţumit de cum decurge proiectul”, ne-a declarat Gio, încrezător că Viitorul va putea furniza talente fotbalului arădean.
În altă ordine de idei, Catanzariti infirmă speculaţiile conform cărora, pe baza relaţiei bune cu Ionuţ Popa, ar fi interesat să se implice financiar, din sezonul viitor, la divizionara secundă Şoimii Pîncota: „Sunt simple speculaţii, nici vorbă de aşa ceva. Eu am clubul meu şi am spus-o demult că nu mă mai implic altundeva. Mă bucur de reuşitele echipelor arădene, dar atât. Cei de la UTA BD au un proiect frumos, se lucrează bine, la fel şi la Pîncota, îi felicit că s-au salvat”, încheie Giovanni Catanzariti.