Calificare în grupele Cupei României după un joc neconvingător: Foresta – UTA 0-1
Dublă câștigătoare a Cupei României, în 1948 și 1953, UTA nu își mai permitea să traiască o nouă ieșire rușinoasă din scenă. Eliminați în ultimii ani din cursa spre trofeu de formații din eșaloane inferioare, precum Sănătatea Cluj, CS Zlatna, Fortuna Becicherecu Mic, CS Afumați sau CSO Filiași, pătând blazonul clubului, utiștii s-au mobilizat și deși nu se pot lăuda cu un joc bun, au făcut astăzi pasul spre grupele Cupei, întrecere cu un nou format din acest an. Așadar, UTA s-a impus cu 1-0 pe terenul liderului seriei 1 din Liga a III-a, Foresta Suceava, într-un meci din play-off-ul competiției. Roș-albii s-au urnit greu, dar experiența și maturitatea aveau să facă diferența, în ciuda faptului că marcatorul a fost juniorul Șteau, aflat la prima reușită în tricoul arădenilor. Meciul de pe stadionul Areni, la care au asistat peste 3.500 de spectatori, a început bine pentru gazde, Balauru salvând în minutul 5 în fața lui Chika, după ce Benga a fost depășit. La prima și până la urmă singura situație importantă de poartă din primele 45 de minute, UTA a marcat precum o echipă italiană, în minutul 10: Ubbink a primit în adâncime de la Erico, a pasat în 12 metri, de unde Raul Șteau a câștigat duelul fizic cu Samson și a trimis un șut cu stângul cu efect, în dreapta lui Niga.
Juniorul Raul Șteau a adus victoria, la prima reușită pentru arădeni
S-a jucat apoi destul de încâlcit, meciul fiind unul echilibrat, cu o Foresta aproape de egalare în minutul 37, atunci când același nigerian Odoh Chika a ratat o ocazie imensă, mingea lovită cu capul de atacantul gazdelor, din doar 5 metri, fiind reținută de Balauru pe linia porții! Moldovenii au jucat mai bine pe finalul reprizei, dar nu au reușit să puncteze și pe tabelă ci doar la impresia artistică, astfel că formația lui Ilie Poenaru a intrat cu avantaj minim la pauză. Neînvinsă după cinci etape în Liga a III-a și cu pretenții de promovare, echipa pregătită de fostul stelist Dorin Goian putea fi taxată din nou în minutul 51, când Otele a reluat cu capul din 8 metri peste poartă, după o centrare bună a lui Anton. Poenaru a făcut patru schimbări după o oră de joc, dar tot gazdele au fost mai aproape de gol, Benga intervenind la sacrificiu în fața lui Chika în minutul 65 și apoi bara salvându-l pe Balauru, la o lovitură liberă de la 20 de metri bine executată de Samson.
Modești de la mijloc în sus: Balauru și bara au salvat-o pe UTA de complicații
Până la final a fost un joc slab și încâlcit, cu o UTA mulțumindu-se să conserve avantajul. Un șut de la marginea careului a lui Stahl, deviat în corner și o cădere în careu a lui Căinari, în duelul cu Cascini, taxată de central cu un galben pentru simulare, au fost ultimele faze ceva mai aprinse. UTA câștigă la limită, cu 1-0, dar nu după o prestație convingătoare, ba chiar slabă de la mijloc în sus. Mai mult, putem spune că diferența de două eșaloane între cele două echipe nu s-a văzut și pe teren. Însă cel mai important este că echipa arădeană s-a calificat în grupele Cupei României și poate în această ediție vom asista la un traseu mai lung decât în anii trecuți. Urmează dificila confruntare de duminică, cu Farul Constanța, din etapa a 12-a a Superligii, pe care arădenii o vor pregăti la București.
Tragerea la sorți pentru grupe este vineri, ora 12, la Casa Fotbalului
FRF a și făcut deja anunțul: Casa Fotbalului găzduiește vineri, 30 septembrie, de la ora 12, tragerea la sorți a grupelor Cupei României Betano, ediția 2022/23. Conform noului format, în faza grupelor vor participa 24 de echipe, dintre care 16 echipe calificate din turul anterior şi cele mai bune opt echipe din ediția trecută a Ligii 1. Cele opt echipe din primul eşalon sunt cele șase din play-off și locurile 1 și 2 la finalul play-out-ului ediţiei anterioare de campionat. Toți reprezentanții cluburilor participante în această fază a competiției sunt așteptați la eveniment.
Formații:
Foresta: Niga – Cimbru, Makongo, Botezatu, Grosu – Filip (85 Ilie), Samson – Netbai (61 Nițu), Mirică (85 Mihalciuc), Căinari – Chika (78 Munteanu). Antrenor: Dorin Goian
UTA: Balauru – Dobrescu, Erico, Benga, Hoxhallari – Cascini, Anton (61 Batha) – Șteau (46 Negoescu), Ubbink (74 Postolachi), Otele (61 Stahl) – Ademi (61 Keșeru). Antrenor: Ilie Poenaru
Arbitri: Mihai Amorăriței (Câmpina, Prahova) – Bogdan Duță (Bacău), Andrei Diaconu (Iaşi). Observatori: Adrian Voica (Bistriţa), Ilie Andrici (Cerviceşti – Botoşani).