Bronz la “mondiale” pentru Mistral Arad
Cantonul Neuchatel din vestul Elveţiei, a găzduit recent Campionatul Mondial NBTA de Majorete – Twirling.
Peste 1.000 de competitori, din 15 ţări s-au aliniat la startul competiţiei,printre acestea s-au aflat şi majoretele Clubului Mistral Arad, care la secțiunea „Parade Corps“ au urcat pe podium, câștigând medalia de bronz, prima și unica medalie de până acum a României la o competiţie de aemenea anvergură.
Majoretele premiate au fost: Farcașiu Brigitte, Jurcă Cosmina, Hudec Martina, Hegyi Boglarka, Abrudan Julia, Marinovici Antonia, Marinovici Alexandra, Pap Alexandra, Curt Larisa, Varga Rebeca, Polanek Eszter, Șomlea Daria şi Nascu Davina.
Însoţite de profesorul Emese Erdei, cre se ocupă de micuţele majorette, acestea au fost oaspetele primarului Gheorghe Falcă.
După etalarea medaliilor şi trofeului cucerit în Elveţia, edilul şef al municipiului le-a felicitat şi le-a înmânat, împreună cu fiica sa, un mic cadou, un album cu cele mai frumoase imagini ale Aradului.