Bernadett Balint este în optimi la dublu mixt
Bernadett Balint a început bine probele de simplu şi dublu din cadrul Campionatelor Mondiale de juniori de la Shanghai (China). Jucătoarea de tenis de masă de la CSM Arad joacă la dublu mixt alături de maghiarul Nandor Ecseki, cei doi vicecampioni europeni calificându-se în faza optimilor de finală. Balint şi Ecseki au câştigat în primul tur, scor 3-0 la seturi (4, 7, 9) în faţa tandemului belgian Marti Allegro – Lisa Lung, iar în “16-mi” a dispus cu 3-2 (7, -7, 13, -6, 7) de dublul Sadi Ismailov – Tin-Tin Ho (Rusia/Anglia). În optimi, Balint şi Ecseki vor înfrunta mâine puternica pereche japoneză Sakai – Maeda. În proba de simplu, Detti a câştigat fără emoţii grupa de calificare pe tabloul principal, impunându-se cu 4-2 în faţa belgiencei Loyel Eline şi cu 4-1 în faţa austriecei Karoline Mischek. Jucătoarea noastră evoluează şi la dublu feminin, alături de colega de naţională, Adina Diaconu, cele două (favorite 9) urmând să debuteze în competiţie mâine, împotriva perechii din Puerto Rico, formată din Ashley Diaz şi Daniely Rios.