Bernadett Balint, de două ori pe podium la Balcanice
Bernadett Balint s-a întors cu două medalii de bronz de la a 39-a ediţie a Campionatelor Balcanice de tenis de masă de la Sarajevo (Bosnia Herţegovina), competiţie rezervată categoriei “under”21, tineret. Jucătoarea de la CSM Arad a urcat pe a treia treaptă a podiumului în proba de simplu, unde a avansat până în faza semifinalelor, fiind învinsă cu 4-2 de sârboaica Alin Djurcik. Jucătoarea plavă avea să cucerească argintul, după ce în finală a cedat, scor 2-4 la seturi, în faţa bulgăroaicei Sibel Remzi. Tot cu bronz s-a ales o altă româncă, Roxana Iamandi. Balint a repetat rezultatul şi în proba pe echipe, din naţionala României mai făcând parte constănţencele Roxana Iamandi şi Alina Zaharia. După două victorii şi o înfrângere şi primul loc într-o grupă cu Bosnia, Turcia şi Kosovo, în semifinale, “tricolorele” au cedat cu 0-3 în faţa Serbiei. La dublu fete, Balint a făcut pereche cu Iamandi, cele două fiind eliminate în primul tur, 1-3, de Yovkova (Bulgaria) şi Haracic (Bosnia), în timp ce la dublu mixt, Balint şi Daniel Dan au avansat până în sferturi, unde au cedat cu 2-3 în faţa perechii sârbe A. Radonjic – V. Radonjic. Pentru Balint urmează în perioada următoare Openul de junioare al Croaţiei, programat la mijlocul lunii septembrie.