We must explain to you how all seds this mistakens idea off denouncing pleasures and praising pain was born and I will give you a completed accounts off the system and expound
Slate’s Washington, 1707 L St. NW, Washington, D.C., 20036.
Bernadett Balint şi Bianca Crişan se pregătesc de Openul Poloniei, rezervat cadeţilor şi juniorilor. Cele două jucătoare de la CSM Arad vor susţine în perioada 14-20 mai un stagiu de pregătire în Austria, la Academia Werner Schlager. Cantonamentul le va prinde bine arădencelor, mai ales că pentru clubul SVS Strock din Viena, gazdă a super-complexului amintit mai sus, evoluează şi Daniela Dodean. “Cantonamentul este organizat de ETTU, la acest stagiu urmând să participe un număr mare de cadeţi şi juniori. Pentru noi va fi o consolidare a pregătirii, mai ales că fetele vor susţine trei antrenamente pe zi. La Openul Poloniei, Balint are ca obiectiv o medalie, iar Crişan o clasare cât mai superioară”, ne-a declarat antrenorul coordonator Cristian Dodean, care le va însoţi pe jucătoare în stagiul austriac.