Balint: „Meritam să câştigăm, îi felicit pe băieţi” vs. Reghecampf: „Am fost foarte slabi, nu ştiu de ce…”
UTA a făcut un joc solid în meciul cu CSU Craiova, dar a lăsat în Bănie alte două puncte mari. Miculescu și Hora au ratat ocazii uriaşe, confirmând faptul că echipa suferă enorm în atac, acolo unde lipseşte un om de gol. Laszlo Balint și-a lăudat echipa, dar regretă că jocul bun nu a fost dublat și de trei puncte. „Cred că meritam să câștigăm, după exprimarea echipei. Trebuie să îi felicit pe băieți, pentru că au jucat foarte bine, exact ceea ce am pregătit, ceea ce trebuia să jucăm împotriva unei echipe precum Craiova. Consider că, în multe momente, am controlat destul de clar desfășurarea ostilităților. Din păcate, rămâne această problemă a noastră, ne creăm ocazii, dar nu marcăm. Iată că avem încă un 0-0 spectaculos, cu ocazii multe, ajungem acolo, ajungem în situații de finalizare și nu reușim să băgăm mingea în poartă, dar nu vom dezarma. Felicitări și celor de la Craiova, care deşi nu au făcut jocul pe care l-ar fi așteptat, sunt o echipă puternică, un adversar de calibru. Nu știu în ce măsură ajută punctul acesta, dar așa s-a scris istoria acestui meci. Pentru noi e foarte important să rămânem cu aceeași încredere cu care am venit aici. E important să mergem și la Voluntari și să încercăm să câștigăm acea partidă”, a spus antrenorul UTA-ei la finalul confruntării din Bănie. UTA nu câștigă de şapte etape și a marcat în doar una din aceste runde, în eșecul 1-2 cu FCSB. Dar, exceptând confruntările cu Farul și Botoșani, parte a acestei serii negative, arădenii nu au dezamăgit ca joc și şi-au creat multe ocazii, ratate din poziții ideale.
Despre blocajul din atac: „Nu o să le permit să bage capul în pământ niciodată”
„Noi antrenăm fiecare zonă a terenului, inclusiv cea de finalizare. Antrenăm anumite mișcări, atât pe atacul pozițional, cât și pe atac rapid sau chiar contraatac. Am avut destule situații, am știut unde să ne poziționăm în așa fel încât să punem probleme adversarului, am știut foarte bine că în momentul în care vom recupera în zona doi, o să avem posibilitatea să lansăm contraatacuri și așa s-a întâmplat. Din păcate, probabil că a lipsit puțin inspirația acolo, la alegerea ultimei execuții. Jucătorii au calitate, au valoare, eu nu o să le permit niciodată să bage capul în pământ și să se gândească că e o problemă atât de gravă. Este un moment dificil, dar este un moment cu care, probabil, se confruntă inclusiv echipele mari și trebuie să reacționăm ca atare. Trebuie să avem curaj și încredere în ceea ce putem să facem și sunt convins că o să vină și acel moment pe care îl așteptăm cu toții. Ne dorim să simțim din nou gustul golului și bineînțeles pe cel al victoriei”.
Oltenii se bucură pentru un punct: „Ne-au fost mult superiori!”
Laurenţiu Reghecampf a recunoscut la final superioritatea UTA-ei şi s-a declarat mulţumit cu punctul obţinut, dar nemeritat la fel cum au evoluat lucrurile în teren: „Dezamăgire mare pentru jocul practicat, am fost foarte slabi din toate punctele de vedere. Trebuie să fim realiști și să ne declarăm bucuroși cu un punct. Au fost superiori la duelurile unu la unu, la contacte, cei de la UTA ne-au fost mult superiori. Poate pentru că au fost ceva mai agresivi unii dintre jucătorii noștri s-au speriat, iar UTA a știut ce are de făcut, au atacat mai direct spațiile și poarta. Nu știu de ce am arătat așa, am avut o ședință scurtă cu băieții după meci. Schimbările nu au dus un plus, am avut senzația că jucăm mai degrabă cu jucători în minus. Păcat, era ultimul meci alături de fani, trebuia să terminăm cu o victorie. În schimb, terminăm cu un gust amar, trebuia să jucăm cu ambiție, cu determinare, să facem un meci bun”, a spus antrenorul Craiovei la flash-interviuri.
Adio titlu, în Bănie! Un meci cât un play-off pentru UTA, la Voluntari
Reghecampf nu a mai dorit să vorbească despre titlu la Craiova. „În momentul de față, noi trebuie să ne gândim la play-off, ăsta este obiectivul și vedem mai târziu. Să fim realiști, la cum am jucat cu UTA nu avem dreptul sa vorbim despre altceva. Mai avem o etapă, trebuie să mergem să câștigăm meciul, apoi vedem ce vom face în iarnă”, a adăugat „principalul” Universității. UTA joacă în etapa a 21-a, ultimul meci al anului, vineri, de la ora 20,30, pe arena „Anghel Iordănescu”, din Voluntari, iar Craiova se deplasează la Mediaş, pentru meciul cu Gaz Metan, programat sâmbătă, de la ora 18.