UPDATE: Balint este vicecampioană europeană în proba de dublu!
Campioană europeană de junioare cu echipa de tenis de masă a României, Bernadett Balint şi-a mai adăugat în cont o medalie. Jucătoarea legitimată la CSM Arad are până acum un parcurs perfect în proba de dublu feminin, unde în pereche cu israelianca Nicole Trosman, s-a calificat în semifinale. Balint şi Trosman au profitat de un culoar bun, trecând pe rând, cu 3-0 de Piccolin şi Trotti din Italia, cu 3-1 de tandemul Nikitchanka (Belarus) – Mota (Portugalia), cu 3-1 în optimi de Toliou (Grecia) – Bergstrom (Suedia) şi cu 3-0 în sferturi de cehoaicele Stefcova şi Mynarova.
În semifinale, perechea Balint – Trosman întâlneşte mâine dimineaţă tandemul Vermaas (Olanda) – Carey (Ţara Galilor), pentru ca în cealaltă semifinală să se înfrunte Szocs şi Ciobanu, reprezentante ale României cu nemţoaicele Mittelham şi Kraft. Indiferent de rezultatul semifinalei, jucătoarea CSM-ului are deja asigurată medalia de bronz. Finala, care sperăm să fie românească, este programată tot mâine, la orele prânzului. „Detti” a fost aproape de drumul spre medalie şi la simplu, dar în optimi a cedat cu 4-2 la seturi, după 2-0 pentru ea, în faţa Kastyarinei Baravok din Belarus.
În proba de dublu mixt, eleva lui Cristi Dodean a făcut pereche cu maghiarul Nandor Ecseki, cei doi fiind eliminaţi în optimi de perechea sârbă Truzsinski – Katic, scor 1-3. La primul an de juniorat, Bianca Crişan s-a descurcat bine, titlul european cucerit în proba pe echipe fiind, la debut, un cadou perfect. După performanţa obţinută cu reprezentativa României, jucătoarea CSM-ului s-a descurcat cel mai bine în proba de dublu feminin, unde în pereche cu colega Diana Lupu, a avansat până în optimi.
Cele două au pierdut dramatic, scor 2-3, în faţa tandemului Vermaas (Olanda) – Carey (Ţara Galilor). La simplu, Crişan a cedat în primul tur în faţa aceleaşi batave Kim Vermaas, scor 1-4, iar la dublu mixt, în tandem cu compatrioul Sedan Orazali, a pierdut în turul doi, 0-3, în faţa italienilor Baciocchi – Piccolin. În ceea ce priveşte prestaţia celorlaltor junioare românce, trebuie să remarcăm traseul excelent al lui Bernadette Szocs şi Irina Ciobanu, calificate în semifinale atât la simplu cât şi la dublu. Campionatele Europene de cadeţi şi juniori de la Ostrava, Cehia, se încheie duminică cu finalele probelor de simplu şi dublu.
UPDATE: Bernadett Balint şi israelianca Nicole Trosman şi-au îmbunătăţit rezultatul de ieri, reuşind să aducă o şi mai mare strălucire medaliei din proba de dublu. Astfel, „Detti” şi partenera sa au transformat bronzul în argint, ca urmare a superbei victorii din această dimineaţă, scor 3-2 (-9, 11, 9, -11, 6) în faţa tandemului Charlotte Carey (Ţara Galilor) – Kim Vermaas (Olanda). Conduse cu 1-0 şi apoi în avantaj 2-1, Balint şi Trosman au avut minge de meci la 11-10 în setul patru, dar au cedat la 11. În setul decisiv, perechea româno-israeliană nu le-a mai dat nicio şansă adversarelor, câştigând la 6. În finala din această după-amiază, nemţoaicele Nina Mittelham şi Theresa Kraft s-au dovedit de neoprit, impunându-se în faţa perechii Balint – Trosman cu un sec 3-0 (9, 5, 2).
Vicecampioană europeană la dublu, Balint se întoarce acasă cu două medalii, după titlul cucerit de România în proba pe echipe, rezultat la care şi-a adus contribuţia şi cealalată jucătoare de la CSM Arad, Bianca Crişan. O performanţă de excepţie, pentru care cele două fete şi antrenorul lor, Cristian Dodean, merită toată admiraţia. Kraft şi Mittelham le-au spulberat în semifinale, tot cu 3-0 şi pe Bernadette Szocs şi Irina Ciobanu. Ziua de astăzi, ultima a Europenelor, s-a dovedit cu ghinion pentru junioare, Szocs fiind învinsă surprinzător de clar în semifinala de simplu, scor 0-4, de nemţoaica Mittelham, în timp ce Ciobanu a pierdut în celălalt penultim act în faţa croatei Lea Rakovac, 1-4.