Aradul are doi pugilişti medaliaţi cu aur la Cupa României de cadeţi

Aradul are doi pugilişti medaliaţi cu aur la Cupa României de cadeţi

Peste 150 de pugilişti au luat startul la Cupa României la box pentru cadeţi (13-14 ani), competiţie organizată la Arad de Ruben Stoia, cu sprijinul Universităţii „Aurel Vlaicu” Arad şi a sponsorilor principali Dey Security şi TP Real Estate, care au asigurat fondul de premiere pentru toate cele 23 de categorii de greutate (150 lei – locul 1, 100 lei – locul 2 şi câte 50 lei – locul 3). Box Club Ruben Stoia Arad s-a remarcat şi pe plan sportiv, nu doar organizatoric, alegându-se cu doi câştigători de Cupa României. Florin Otvoş, la categoria 44,5 kilograme a reconfirmat titlul de campion şi câştigător de Cupa României de anul trecut, iar marea surpriză a fost Marc Rozsa, la 80 de kilograme, medaliat şi el cu aur.

Aradul a fost pentru zece zile şi gazda lotului naţional de juniori, din care face parte şi David Otvoş, coordonat de fostul mare campion Dorel Simion. Micii „tricolori” au pregătit un turneu în Ungaria. Trei sportivi ai lui Ruben Stoia vor participa la Cupa României de juniori (Zalău, 25-30 mai), unde Aradul îşi pune speranţe într-o nouă medalie, care ar putea veni din „pumnii” lui David Otvoş, component al lotului naţional.

(foto facebook, Ruben Stoia)

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *