Arădenii de la FC Nedav au câştigat turneul zonal de minifotbal
FC Nedav a devenit, în week-end, campioană a „zonei” de la Oradea, de minifotbal. În finala cu gazdele de la AEK, arădenii s-au impus după penalty-uri, la finalul timpului regulamentar scorul fiind egal, 1-1, după reușitele semnate Fărcuța, respectiv Bozian. Pe lângă prezenţa la turneul final de la Bacău, Nedavul și-a asigurat și calificarea în grupele Champions League de minifotbal. Medaliile de campioni au mers la: Sebastian Huțan, Alin Pavel, Ciprian Suciu, Marius Neag, Petrică Huțanu, Raul Marinescu, Bogdan Bozian, Mirel Arsene, plus patronul Cornel Lucaci și maseurul Călin Petrică.
Radu Mărginean și Sorin Botiș, plecați mai devreme de la Oradea pentru a participa cu copiii UTA-ei la un turneu, își vor primi și ei medaliile. La fel și Alex Nistor, aflat în luna de miere în Grecia. Din partea Desavoia Arad a fost premiat Cristian Lăzău, unul dintre inițiatorii puternicei întreceri de minifotbal din Arad, alături de Cristian Barna. La finala naţională de la Bacău, care începe pe 14 iulie, merge şi vicecampioana de la Liga Desavoia, AC Luciano, care a ocupat locul 5 la turneul zonal de la Oradea.