Arădenii au bifat minute la meciurile selecționatei de tineret
„Tricolorii mici” de la fotbal încheie anul cu două eșecuri, cu același scor, 0-2. După Finlanda, la Turku, România a cedat și la Sibiu, cu Spania. Naționala antrenată de Costin Curelea ocupă locul 4 în Grupa A a preliminariilor. Ca și în confruntarea din urmă cu patru zile, utistul Mark Țuțu a fost rezervă neutilizată. Dintre arădenii convocați, trei la număr, Curelea l-a titularizat doar pe Cătălin Vulturar.
Mijlocașul central al Rapidului a jucat până în primul minut al prelungirilor, când pe teren pentru România intrase și colegul său din Giulești, Rareș Pop, dar și Cristian Mihai (Dinamo). România are 7 puncte după 5 meciuri și se clasează în urma celor din Kosovo (8 puncte), Finlanda (10 puncte) și Spania (15 puncte).