AMEFA Arad nu se prezintă în Cupa României la polo
AMEFA spune „pas” Cupei României, programată în perioada 26-29 martie, la Bazinul Olimpic din Braşov. Pe locul 5 după sezonul regulat al Superligii Naţionale de polo, echipa arădeană nu va participa la întrecerea de sub Tîmpa, problemele financiare persistând în continuare: „Principalul motiv este lipsa banilor, sunt dezamăgit de situaţia în care ne aflăm. Nu cred că riscăm nici o sancţiune, sau dacă va fi cazul oricum va fi mai puţin decât am fi cheltuit cu această competiţie”, ne-a declarat antrenorul celor de la AMEFA, Cristian Cosma. La fel ca alte sporturi importante, poloul este lăsat să moară de administraţia locală, singurul sprijin, de altfel salvator, venind în acest sezon din partea Consiliului Judeţean.
Cu Poli Cluj, în „play-out”
Cu restanţe salariale mari, arădenii joacă mai mult pentru a păstra tradiţia şi de a menţine încă vie speranţa unor vremuri mai bune. Revenind la Cupa României, formaţiile participante au fost împărţite în două grupe: Grupa A – CSM Digi Oradea, Dinamo, Rapid și Grupa B – Steaua, Sportul Studenţesc Corona Braşov, Crişul Oradea, Politehnica Cluj-Napoca. AMEFA pregăteşte pe plan local, la bazinul acoperit de înot, play-out-ul Superligii, grupa valorică 5-8, unde va înfrunta ultima clasată Poli Cluj, după sistemul cel mai bun din trei meciuri. „Primul meci îl avem la Cluj-Napoca, pe 4 aprilie, apoi urmează două la Arad. La ce condiţii avem, ne-am prezentat foarte bine în acest sezon”, mai spune Cristi Cosma.