Altă echipă, alte campioane: reunire optimistă la Univ.Goldiş ICIM!

Altă echipă, alte campioane: reunire optimistă la Univ.Goldiş ICIM!
0 comments, 16/09/2013, by , in Baschet, Ultimele stiri

Câţiva dintre cei mai fideli suporteri ai campioanei României la baschet feminin au luat în această dimineaţă drumul Polivalentei, dornici să vadă la treabă noua echipă a Universităţii Goldiş ICIM. Fanii nu au mai avut răbdare până la primul antrenament, astfel că le-au aplaudat pe jucătoarele nou venite în sala de conferinţe, unde preşedintele clubului, Marcel Urban, a jucat rolul unui moderator-traducător.

Primele aplauze pentru noile achiziţii

Rând pe rând, s-au prezentat în faţa presei şi a iubitorilor de baschet, noul antrenor, portughezul Jose Araujo (41 ani, dublu campion în Portugalia, cu Alges, antrenor secund al naţionalei Portugaliei), Monica Engelman (extremă, poziţia 3, 22 ani, 1,80 m.), Destiny Williams (pivot, poziţiile 4 şi 5, 22 ani, 1,88 m.) , ambele debutante în Europa, sosite din campionatul universitar american, Laura Broomfield (pivot, poziţia 4, 23 ani, 1,87 m.), care vine, la fel ca şi Araujo, de la campioana Portugaliei, Sport Alges e Dafundo, Jence Rhoads (fundaş, 25 ani, 1,81 m.), ultima oară la Sepsi Sfântu Gheorghe, Luminiţa Manta (pivot, poziţia 5, 23 ani, 1,92 m.), de la “U” Cluj şi Andra Manea (extremă, poziţia 3, 18 ani, 1,84 m.), de la SCM Craiova. Celor şase nou venite li se adaugă jucătoarele rămase în lot din sezonul trecut: Monica Brosovszky, care va juca un dublu rol, de jucătoare-antrenor secund, Suzana Milovanovic, Adela Mercea, Alina Crăciun şi Diana Moraru.

Araujo: “Am adus jucătoare cu caracter”

Americancele au semnat pe un an, iar româncele pe trei, cu menţiunea că Manta nu va putea să îşi ajute echipa timp de aproximativ două luni, ea fiind într-un program de refacere după operaţia la ligamentele încrucişate. Atmosfera a fost încă din start plăcută şi optimistă, atât Araujo cât şi cele şase jucătoare fiind încântate de primirea de care au avut parte la Arad. “Sunt fericit să fiu aici, aştept cu nerăbdare să începem antrenamentele şi apoi campionatul. Ştiu că am venit la o echipă puternică şi importantă în România, cu mulţi suporteri, de aceea trebuie să fim şi în sezonul viitor foarte competitivi. Vom începe să construim echipa, am adus jucătoare cu caracter, acesta este un punct de pornire. Îi aşteptăm pe fani să ne susţină la fiecare meci, vreau să formez o echipă de învingătoare, care să joace un baschet frumos”, a spus Jose Araujo.

“Brosovszky, o legendă în România”

Întrebat dacă este mulţumit de lot şi dacă îşi mai doreşte o jucătoare, portughezul a spus că “studiem posibilitatea aducerii încă unei jucătoare, pentru a avea 12 fete în lot. Despre echipă pot să spun că este echilibrată, cu dubluri pe posturi, în care experienţa unor jucătoare ca şi Brosovszky şi Milovanovic se îmbină cu tinereţea celorlalte, dornice să progreseze. Mă bucur că o s-o am pe Monica Brosovszky ca şi secund, este o legendă în România, am văzut-o jucând, este inteligentă şi are un talent fantastic. Am şi discutat cu ea, ştie totul despre baschet”, a mai spus Araujo. Au luat cuvântul şi cele şase achiziţii ale echipei arădene, vizibil emoţionate, dar bucuroase că au ajuns la un club mare, unde pot progresa şi obţine performanţe.

Stabilitate financiară, obiective încă neclare

Situaţia financiară şi obiectivele echipei pentru sezonul viitor au fost alte două teme dezbătute astăzi: “Legea sponsorizării nu vine deloc în sprijinul celor care ar putea să ajute sportul, nu există un cadrul legal favorabil. Tocmai de aceea, aducem mulţumiri Primăriei şi Universităţii de Vest Vasile Goldiş, care îşi menţin sprijinul financiar, dar şi ICIM-ului, care ne ajută cu partea logistică. În momentul de faţă am revenit la o stabilitate, dar bugetul nu este mare. Fără ajutorul lor nu am fi astăzi aici. Despre obiective, pot spune că ne propunem să ajungem cât mai sus, dar nu pot avansa ceva concret, pentru că nu ştim încă nici ce loturi au celelalte echipe, schimbări au fost peste tot. Pentru noi este un început, un nou antrenor, un nou stil”, a spus preşedintele Univ.Goldiş ICIM, Marcel Urban.

Amicale cu Miskolc şi Vrsec

Până la debutul de campionat, 5 octombrie, cu “U” Cluj în deplasare, “galben-albastrele” se vor pregăti pe plan local, oficialii arădeni încercând să perfecteze şi câteva jocuri amicale: “Din cauza dificultăţilor financiare şi a faptului că nu jucăm în primul tur al Cupei României, ne-am reunit ceva mai târziu. În opinia mea se anunţă un campionat mult mai echilibrat ca în anii trecuţi, pot fi multe surprize. Cât despre program, vrem să facem amicale cu Miskolc şi Vrsec, să vedem dacă şi reuşim. Nu avem timp foarte mult până la începerea campionatului, dare u zic că vom gestiona bine situaţia”, mai spune Urban. Araujo a condus dimineaţă primul antrenament, jucătoarele trecând tot astăzi şi peste vizitele medicale.

Monica Engelman: “Sunt foarte bucuroasă şi fericită să fiu aici. Baschetul este pasiunea vieţii mele, îmi place să muncesc din greu pentru a-mi ajuta echipa. Sper ca totul să fie ok şi să facem o treabă foarte bună”

Destiny Williams: “Sunt bucuroasă că am ajuns la Arad, am auzit numai lucruri bune despre oamenii de aici. Cartea de vizită a clubului şi performanţele m-au făcut să aleg această echipă”

Laura Broomfield: “Îmi face mare plăcere să fac parte dintr-o echipă valoroasă. Am auzit numai cuvinte frumoase despre acest club, la care îmi doresc să fac o treabă cât mai bună”

Jence Rhoads: “ Am mai fost aici, dar ca şi adversară, iar atmosfera a fost deosebită. Acum mă bucur nespus de mult că voi juca pentru această echipă şi în faţa acestor fani minunaţi”

Luminiţa Manta: “Mă bucur că sunt la Arad, la un club atât de important precum Univ.Goldiş ICIM. Sper să facem o treabă foarte bună şi să ajungem cât mai sus posibil”

Andra Manea: “Din câte ştiu sunt mezina echipei, am emoţii şi mă bucur mult că sunt aici. Vreau ca în cei tre ani să demonstrez că pot să joc şi să îmi ajut echipa”

 

 

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *