Adversare modeste în Liga Europei Centrale: Univ.Goldiş ICIM – Piestanske Cajky 85-56
Baschetbalistele arădene şi-au continuat în această aseară seria succeselor din acest sezon. Într-un meci disputat în Sala Sporturilor „Victoria”, care a contat pentru etapa a 4-a a Ligii Europei Centrale, Univ.Goldiş ICIM a dispus cu 85-56 (24-18, 24-7, 18-16, 19-15) de formaţia slovacă Piestanske Cajky. În faţa a 3-400 de spectatori, „galben-albastrele” au făcut mai mult un antrenament cu public, Jose Araujo preferând să arunce în luptă jucătoarele de bază, probabil pentru a le ţine în ritm în vederea meciului de campionat, de la Alexandria. În faţa unei adversare care nu a pus probleme aproape deloc, echipa arădeană a zburdat în voie pe parchetul Polivalentei. Slovacele au început curajos, au condus în primele minute, dar apoi nu au mai ţinut ritmul cu o echipă clar superioară.
Superioritate netă a echipei arădene
O dovadă de superioritate netă a ICIM-ului s-a consemnat în sfertul doi, când timp de şase minute, campioana României a înscris 16 puncte fără să primească nici unul. Conturile erau încheiate încă de la pauza mare, scor 48-25, după care liderul Ligii Naţionale a mai redus motoarele în ultimele două sferturi. Finalul a consemnat o victorie confortabilă a fetelor de la Univ.Goldiş ICIM. Cosby 23 (2×3), Rhoads 18, Williams 16 puncte şi 15 recuperări (un nou „double-double”), Engelman 9 (1×3), Broomfield 8, Milovanovic 6, Brosovszky 5 (1×3), Crăciun, Mercea şi Moraru au evoluat pentru gruparea arădeană. Campioana „en-titre” a României obţine a treia victorie din tot atâtea meciuri în această competiţie, după ce în primele două runde a trecut pe teren propriu de gruparea austriacă Flying Foxes Viena şi apoi, în deplasare de CSU Alba Iulia.
O competiţie de un slab nivel
Pe primul loc în Liga Europei, cu 6 puncte, echipa pregătită de Jose Araujo evoluează etapa viitoare pe terenul cehoaicelor de la Valosun Brno, meci care se va disputa pe 11 decembrie. Runda a 4-a a întrecerii continentale mai programează mâine meciul dintre Flying Foxes Viena şi CSU Alba Iulia. Nu putem încheia fără a consemna nivelul tot mai slab al Ligii Europei Centrale, o competiţie forţată şi tot mai modestă de la an la an, care în acest sezon se anunţă o afacere românească, Arad-Alba Iulia.